Elena Udrea s-a prezentat la Comisia privind cheltuielile de la Ministerul Turismului
Ministrul Turismului Elena Udrea s-a prezentat, joi, la Comisia de anchetă privind cheltuielile de la MT, ea fiind întâmpinată de secretarul comisiei, Claudiu Ţaga, care i-a oferit un buchet de flori.
Elena Udrea s-a prezentat la Comisia privind cheltuielile de la Ministerul Turismului (Imagine: Liviu Adăscăliţi/Mediafax Foto)
La comisie au fost prezenţi opt dintre membrii acesteia.
Elena Udrea şi-a prezentat punctul de vedere în legătură cu activitatea comisiei, timp în care a avut mai multe dispute verbale cu preşedintele acesteia, liberalul Ludovic Orban, după care a plecat de la Comisia parlamentară de anchetă.
Ministrul Turismului Elena Udrea a plecat de la şedinţa comisiei parlamentare de anchetă în cazul său după ce a lansat un atac dur la adresa membrilor acestei comisii şi i-a înştiinţat că a depus plângeri penale.
Elena Udrea a precizat că a venit la audierea din comisie din respect faţă de instituţia Parlamentului dar şi pentru "a-i privi în ochi" pe cei care încearcă să-i fabrice un dosar penal.
Ea şi-a început discursul arătând că speră că obligaţia ei de a spune adevărul este valabilă şi pentru ceilalţi membrii ai comisiei parlamentare de anchetă.
Elena Udrea a spus că respectă instituţia Parlamentului şi acceptă controlul Comisiei parlamentare de anchetă faţă de Ministerul Turismului, dar nu acceptă ca din această comisie de anchetă să facă parte cei care s-au decredibilziat, nominalizând în acest sens pe preşedintele comisiei Ludovic Orban şi pe Adriana Săftoiu, Aura Vasile, Dumitru Chiriţă şi Claudiu Ţaga
Cu ton ridicat, Elena Udrea a spus că aceste persoane pe care ea le-a nominalizat ar trebui să-şi dea demisia din comisie şi din Parlament.
"Recunosc orice comisie de anchetă din care dumneavoastră nu faceţi parte", i-a spus Udrea lui Ludovic Orban.
Udrea a mai spus că revine la audieri dacă se schimbă componenţa acestei comisii şi le-a precizat deputaţilor din comisie că pleacă la Ministerul Turismului, unde are treabă.
După atacul dur lansat în comisie Elena Udrea a părăsit lucrările acestei comisii iar pe holul Parlamentului le-a spus ziariştilor că va reveni la audieri dacă această comisie îşi va schimba componenţa.
În momentul în care ministrul Turismului părăsea sala comisiei, Orban îi repeta că trebuie să rămână la audieri, însă Udrea a refuzat orice alt comentariu.
La ieşirea de la Comisie, Udrea a menţionat că îi recuză pe membrii Comisiei care au apărut în înregistrarea audio difuzată în presă.
Elena Udrea nu a putut însă să precizeze care este baza legală a solicitării sale privind schimbarea componenţei comisiei parlametnare de anchetă.
Anterior sosirii la comisie, Udrea a fost la Parchetul ICCJ, unde a depus plângere împotriva membrilor Comisiei parlamentare, Ludovic Orban, Aura Vasile, Adriana Săftoiu, Claudiu Ţaga şi Dumitru Chiriţă, pentru abuz şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni.
Ministrul Turismului Elena Udrea a afirmat, la ieşirea din sediul Parchetului instanţei supreme, că demersul său survine dezvăluirii de către presă a "complotului" împotriva sa, de către cei cinci membri ai Comisiei pe care îi acuză de abuz în serviciu contra interesului public, abuz în serviciu contra interesului persoanei, asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi încercarea de a determina mărturii mincinoase.
Duminică seară, pe mai multe bloguri şi în presă a apărut o înregistrare a discuţiilor din Comisia Udrea, dintre Ludovic Orban, Aura Vasile, Adriana Săftoiu şi, potrivit transcrierii care a însoţit înregistrarea primită de redacţii, un al patrulea participant ar fi fost Lakatos Peter, care neagă, însă, prezenţa la această convorbire.
Ministerul Turismului şi ministrul Elena Udrea au depus, marţi, la Parchetul ICCJ, plângeri împotriva preşedintelui Comisiei de anchetă privind cheltuielile de la MT Ludovic Orban, ca urmare a declaraţiilor acestuia conform cărora ministerul nu a avut bază legală pentru cheltuielile de publicitate.
Luni, Udrea a anunţat că niciun reprezentant al ministerului nu se va prezenta la audieri, iar miercuri, a adresat o scrisoare Camerei şi comisiei, în care a spus că vine la audieri doar dacă cei patru membri care au apărut în înregistrările difuzate de presă vor fi înlocuiţi.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





pentru catalin antonescu:
din pacate ai mare dreptate! nu sunt fascist dar, in acest moment, societatea romaneasca treuie epurata prin sange de toate jigodiile aparute inainte si dupa 1989! este singura solutie! iar, acest neam din care facem parte, trebuie educat si civilizat cu forta! chiar daca vor sari unii de c.r in sus, romania la aceasta data nu traieste in democratie, ci in anarhie si hotie!
romania n a demonstrat de 20 de ani ca si merita locul intre statele europene. credeti ca votul universal este si moral. este oare normal ca un om cu multe studii si care prin munca lui aduce mii de euro la bugetul de stat, creeaza locuri de munca pentru zeci de oameni, sa fie egal cu cel care sta in fata casei in mesiul rural se scarpina n cap, bea pina nu mai poate si are un idol..politicianul pdl. ei se aseamana prin nesimtire, agresivitate lipsa de bun simt si educatie. daca as spune ca besescienii si bocii sint mediocri i as ridica. sin primitivi si primate. multi romani indobitociti o sa l voteze pe marinar. el e presedintele lor. el e exponentul care se lupta cu ,, scoala romaneasca,, cu oamenii cu studii, cu cei care nu se scarpina nadusiti ca el, care nu beau, care nu si baga capul sub fustele tigancilor. majoritatea romanilor sint ca basescu. fara scoala..dornici sa ajunga sus cit mai sus. daca marinarul chior va ,,iesi,, presedinte cu ajutorul oamenilor umbrelor am sa plec impreuna cu cei 2 copii ai mei intr o tara civilizata. sa ramana romanii a lor. a celor ca basescu. sa vedem cine va mai munci pentru ei? sa vedem daca circul tine de foame. bani de paine nu mai sint.
lenuto, tu ai parinti, frati, surori, colegi, vecini? bun simt, 7 ani de acasa si frica de dumnezeu?proba inregistrarii ilegale nu e proba in justitie si tu o folosesti pt ca a-i provocat-o, dorit-o, solicitat-o abuziv si ilegal ca sa compriomiti comisia de ancheta. asta e cea mai mare vina a ta.nixon si-a dat demisia si era presedintele sua, pt o astfel de inregistrare. daca nu probezi cine a decis si facut inregistrarea trebuie sa-ti dai demisia din toate functiile publice. sfidarea, aroganta, tupeul n-au nimic cu o eventuala comisie de ancheta votata de parlament.esti omul responsabil cu scandalurile, ex biletelele lui tariceanu, avocatul raaps,dali.ai fost la virf in psd pe vremea lui nastase, ai fost la virf in pnl , pe vremea lui stolo. acum la virf in pdl, cu basescu.unde vrei sa ajungi cu aceste scandaluri?crezi ca rominii uita de foame, criza, coruptie, demagogie, prin aceste scandaluri si certuri interminabile? crezi ca oa ordinea zilei este bicicleta, calaria, fluierul, blonda de la turism, zi de zi?cu nastase cereati ancheta penala, ceea ce tu refuzi ostentativ, abuziv,ilegal. mergi cu bicicleta, calul, fluierul la herculane, tusnad si acolo se vede munca ta. cu sacii de bani aruncati pe fereastra reabilitai baile herculane care in 1832 era statiunea nr 1 din europa, iar sisi boteza copiila herculane.rugamintea cea din urma, daca ai onoare, urmeaz-o pe ridzi si da-ti demisia. e nu numai in binele tau! eu am fost un mic copil fata de tine!