Eugen Tomac îi cere demisia ministrului Culturii după declaraţiile privind casa lui Brâncuşi

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, vineri, la Sibiu, că ministrul Culturii, George Ivaşcu, „nu mai poate rămâne nicio clipă în funcţie”, după declaraţiile privind prăbuşirea casei lui Constantin Brâncuşi, pentru care Ministerul nu are fonduri să exercite dreptul de preemţiune.

528 afișări
Imaginea articolului Eugen Tomac îi cere demisia ministrului Culturii după declaraţiile privind casa lui Brâncuşi

Eugen Tomac îi cere demisia ministrului Culturii după declaraţiile privind casa lui Brâncuşi

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că explicaţia ministrului Culturii este „halucinantă” şi arată situaţia în cee ace priveşte atitudinea statului în raport cu patrimonial său.

„Am rămas cutremurat de reacţia pe care a dat-o ministrul Culturii cu privire la informaţia privind casa în care s-a născut Brâncuşi, de la Hobiţa, care s-a prăbuşit. Explicaţia pe care a oferit-o ministrul Culturii este halucinantă şi anume că Ministerul Culturii nu a avut bani pentru a cumpăra această casă, ceea ce arată cât de gravă este situaţia în ceea ce priveşte atitudinea statului, în raport cu propriul patrimoniu. Brâncuşi este un patrimoniu naţional (...) iar faptul că o personalitate de o asemenea dimensiune, de importanţă globală, este tratată cu atâta indiferenţă de către instituţia care are în responsabilitate protejarea culturii şi patrimoniului naţional şi ministrul Culturii vine şi spune că nu a avut bani pentru a cumpăra această clădire de patrimoniu, care trebuia să dăinuiască secole, pe noi ne revoltă”, a spus Tomac.

Potrivit preşedintelui PMP, ministrul Culturii, George Ivaşcu, ar trebui să îşi dea demisia de onoare sau să fie demis.

„Ministrul Culturii (...) prin această explicaţie pe care ne-a oferit-o ieri, pur şi simplu arată că acest om nu mai poate rămâne în funcţie nici măcar o zi. Dacă nu are decenţa minimă pentru a-şi da demisia, el trebuie demis urgent. Nu este posibil ca Ministerul Culturii să spună că nu are bani pentru a pune în aplicare un drept de preemţiune pe care îl are statul faţă de orice bun pe care trebuie să îl protejeze. Această explicaţie mi se pare una halucinantă”, a mai spus Tomac.

Ministrul Culturii a spus, joi, referitor la prăbuşirea casei din Hobiţa în care s-a născut Constantin Brâncuşi, aflată în proprietate privată, că, „din cauza lipsei de fonduri, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale se află în imposibilitatea de a exercita dreptul de preemţiune".

„Am citit cu durere în suflet despre prăbuşirea ultimelor vestigii ale Casei de la Hobiţa, cea în care s-a născut marele Constantin Brâncuşi şi, care, din păcate, se afla de foarte mult timp într-o stare avansată de degradare. Construcţia în paragină este proprietate privată şi, din acest motiv, statul nu a putut interveni. Cu toate acestea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Gorj, din subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, intenţionează să întreprindă o inspecţie la faţa locului. De asemenea, în aceeaşi curte, la câţiva metri distanţă, autorităţile au construit o copie a casei, aceasta servind drept muzeu", a explicat ministrul George Ivaşcu, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Ministrul a mai spus, în comunicatul remis MEDIAFAX, că acesta „este unul dintre multele exemple care confirmă că Guvernul României a făcut un pas extrem de important în direcţia corectă, în vara acestui an, prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 76/2018, pentru aprobarea Programului de investiţii în domeniul Culturii. Este necesară reglementarea de urgenţă a asigurării fondurilor pentru protejarea monumentelor istorice care se află într-o avansată stare de degradare şi pentru care există riscul semnificativ de a dispărea în timp scurt. Din păcate, ani mulţi de dezinteres administrativ şi politic ne-au adus în situaţia actuală în care, din cauza lipsei de fonduri, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale se află în imposibilitatea de a exercita dreptul de preemţiune cu privire la imobile monumente istorice şi bunuri culturale mobile clasate, statul român pierzând astfel şansa de a achiziţiona bunuri de valoare inestimabilă pentru patrimoniul său cultural".

Chiar în anul în care se sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri, casa în care s-a născut Constantin Brâncuşi, la Hobiţa, în judeţul Gorj, s-a prăbuşit. Aflată în aceeaşi curte în care a fost ridicată Casa Memorială, construcţia din lemn originală este în proprietate privată şi, de la un an la altul, au dispărut acoperişul şi, acum, unul dintre pereţi.

Constantin Brâncuşi, născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj, şi decedat pe 16 martie 1957, la Paris, este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici