Examinarea psihologică şi psihiatrică a candidaţilor la alegeri, avizată negativ la Senat

Membrii Comisiei pentru drepturile omului din Senat au avizat negativ, marţi, propunerea legislativă privind examinarea psihologică şi psihiatrică a celor care candidează pentru obţinerea de funcţii de demnitate publică, iniţiată de patru senatori independenţi.

34 afișări
Imaginea articolului Examinarea psihologică şi psihiatrică a candidaţilor la alegeri, avizată negativ la Senat

Examinarea psihologică şi psihiatrică a candidaţilor la alegeri, avizată negativ la Senat (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Am dat un aviz negativ pentru că propunerea nu corespunde prevederilor nici constituţionale, nici de drept comun. Este o discriminare negativă, impune unui viitor demnitar de a face un control psihiatric sau psihologic. Este în afara cadrului legislativ al României şi al ţărilor UE", a declarat preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, Gyorgy Frunda (UDMR).

El a mai spus că legea nu putea fi aplicată actualilor parlamentari.

"Toate obligaţiile pot fi adoptate pentru viitor, deci retroactivitatea legii e interzisă prin Constituţie. Cei aleşi acum nu pot fi supuşi unui control, cu toate că în anumite cazuri nu ar fi o idee rea. Domnul Câmpanu acum are probleme mult mai serioase decât să-şi susţină iniţiativele legislative. Nu ştie în care partid politic este şi are o mică dilemă pe care şi-o rezolvă astăzi", a adăugat Frunda.

La rândul său, senatorul PNL Puiu Haşotti a precizat că avizul negativ a fost dat cu unanimitate de voturi pentru că propunerea legislativă încalcă prevederile legale.

"Tehnic, nu se poate face ceea ce propun aceşti parlamentari. Se încalcă dreptul la viaţă privată şi la confidenţialitatea vieţii private, ceea ce nu este deloc în regulă. Poate iniţiatorii ar trebui să dea dovadă dânşii, să ne prezinte la rândul lor, pentru prima dată, aceste certificate psihologice şi psihiatrice sau poate cel mai bine ar fi ca aceşti iniţiatori, parlamentari aşa-zis independenţi, să facă o propunere legislativă care să interzică migraţia politică. Sau, şi mai bine, să-şi dea demisia din Parlament", a afirmat Haşotti.

Propunerea legislativă privind examinarea psihologică şi psihiatrică a celor care candidează pentru obţinerea de funcţii de demnitate publică, în administraţia locală sau care ocupă funcţii de înalt funcţionar public sau îndeplinesc calitatea de secretar general, secretar de stat sau ministru în cadrul ministerelor a fost iniţiată de senatorii independenţi Liviu Câmpanu, Sorin Serioja Chivu, Cezar Mircea Măgureanu şi Vasile Nedelcu.

Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului este cea care va întocmi raportul care va fi dezbătut în plenul Senatului, iar forul decizional este Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici