Fregata "Regele Ferdinand" se întoarce acasă, după 770 de misiuni în cadrul Unified Protector

Fregata Regele Ferdinand soseşte, joi, din misiunea executată în Marea Mediterană în cadrul operaţiei "Unified Protector", după ce a parcurs peste 17.400 de mile marine şi a executat aproximativ 770 de misiuni specifice.

306 afișări
Imaginea articolului Fregata "Regele Ferdinand" se întoarce acasă, după 770 de misiuni în cadrul Unified Protector

Fregata "Regele Ferdinand" se întoarce acasă, după 770 de misiuni în cadrul Unified Protector (Imagine: Stefan Ciocan/Mediafax Foto)

Momentul va fi marcat de o festivitate care va avea loc în portul militar Constanţa cu începere de la ora 11.00.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, va participa la ceremonie. La eveniment au fost de asemenea invitate personalităţi din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, reprezentanţi marcanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, cadre militare în rezervă şi în retragere şi veterani de război.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a hotărât, la 22 martie, participarea României cu forţe şi mijloace la misiunea de impunere a unui embargo asupra armelor împotriva Libiei, constând în fregata "Regele Ferdinand" şi doi ofiţeri de stat major. Executivul a adoptat, la 23 martie, Hotărârea de Guvern 270 privind suplimentarea bugetului MApN pe anul 2011 cu suma de 19.164.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru participarea la misiune. Fregata a plecat în misiune la 22 aprilie.

Fregata, comandată de comandorul Mihai Panait, a avut la bord pentru această misiune un echipaj alcătuit din 205 marinari şi a executat misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei, în Marea Mediterană.

Nava "Regele Ferdinand" a participat, în anii 2005, 2007, 2008 şi 2010, la operaţia "Active Endeavour" în Marea Mediterană, unde a executat misiuni specifice de prevenire şi combatere a terorismului şi a traficului ilegal, alături de alte nave şi forţe aflate sub comandă NATO.

Fregata a fost lansată la apă în 1986, a ieşit din serviciul Marinei Britanice în 2002, în 2003 a intrat într-un proces de refacere, în 2004 fiind preluată de Forţele Navale Române.

Achiziţia fregatei, numită iniţial HSM Coventry şi disponibilizată de către Marina Regală Britanică, a fost aprobată de Guvernul României în 2002. Programul de modernizare şi reabilitare a acesteia şi a fregatei Regina Maria urma să fie realizat de compania BAE Systems. La data de 03.09.2004, în conformitate cu acordul de achiziţie şi planul de activităţi al Comisiei de Acceptanţă a fregatei Regele Ferdinand, au fost semnate documentele de acceptanţă finală a navei, aceasta trecând sub autoritatea statului român, iar marinarii români s-au instalat la bord.

Fregata a obţinut acreditările internaţionale nivel I (2007) şi nivel II (2008) privind interoperabilitatea cu navele Alianţei Nord Atlantice, certificare care permite fregatelor tip 22 să participe alături de navele NATO la toate tipurile de misiuni internaţionale.

În martie 2007, la bordul fregatei, specialiştii IAR Ghimbav împreună cu militarii Grupului de elicoptere au executat testarea/omologarea elicopterului IAR 330 PUMA Naval. Potrivit site-ului Forţelor Navale Române, fregata Regele Ferdinand are un deplasament de 4900 tdw, o lungime de 148,2 m, lăţimea de 14,75 m, viteză maximă de 30 Nd pescaj maxim.6,4 m, 8 punţi.

Echipajul numără 18 ofiţeri, 77 de maiştri militari şi 110 militari angajaţi pe bază de contract. La bordul navei se află: tun super-rapid 76 mm Oto Melara; instalaţii lansare torpile; sistem de comandă asistat de calculator; instalaţii de bruiaj pasiv; sisteme de luptă electronică; 9 sisteme radar; sistem de propulsie, 4 turbine Rolls-Royce; elice cu pas variabil; patru Diesel generatoare a câte l MW la 450 V/60 Hz/3 faze.

Fregata Regele Ferdinand este capabilă să execute lupta în toate cele trei medii: la suprafaţă, aerian şi sub apă.

Comandantul navei este comandorul Mihai Panait, născut la 27 martie 1968, în localitatea Ţiţeşti, Argeş. El este absolvent al Academiei Navale Mircea cel Bătrân - promoţia 1991. În perioada 1999-2001 a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, iar în 2009 a absolvit Colegiul Naval de Comandă, Newport, SUA. Din 2008, el este cetăţean de onoare al statului Rhode Island-Newport-SUA.

Comandorul Panait şi-a început cariera la bordul navelor din cadrul Divizionului Dragoare, iar în anul 1997 a fost numit specialist cu artileria şi rachetele navale în biroul operaţii la Brigada 61 Nave Dragoare. După absolvirea Academiei de Înalte Studii Militare, în anul 2001 a devenit comandantul Puitorului de Mine şi Plase 271. În 2004 a ocupat funcţia de şef de stat major al Divizionului 146 Nave Minare-Deminare, iar din 2007 pe cea de locţiitor al comandantului aceleiaşi unităţi. În anul 2008 a fost încadrat ca Şef birou sprijin arme, protecţia forţei şi EOD la locţiitorul pentru operaţii din cadrul Componentei Operaţionale Navale. De la 01.08.2009 este comandantul fregatei Regele Ferdinand. Pentru activitatea desfăşurată, în anul 2007 a primit Emblema de Onoare a Statului Major General, iar în anul 2009, în cadrul Colegiului Naval de Comandă - Newport/SUA, i-a fost decernat premiul James H. Forrestal pentru Excellence in Strategy and Force Planning.

În cadrul misiunii executate în cadrul grupării navale a NATO care acţionează în operaţia Unified Protector - 2011, fregata a parcurs peste 17.400 de mile marine şi a executat aproximativ 770 de misiuni specifice. Ministrul Gabriel Oprea spunea, la momentul plecării fregatei în misiune că aceasta este "un excelent ambasador al României". "A fost prima navă militară românească care a participat în 2005 la operaţiunea NATO Active Endeavour", a afirmat Oprea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici