Funar neagă că ar urma să părăsească partidul, împreună cu alţi membri
Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, neagă afirmaţiile deputatului Nati Meir potrivit cărora ar urma să părăsească partidul împreună cu alţi membri, printre care şi Corneliu Bichineţ, de la Vaslui.
Funar a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că aceste afirmaţii sunt simple zvonuri.
"Nu plec din PRM. Nici nu s-a pus problema. Nu am vorbit de mult timp cu domnul Nati Meir şi tot ce ştiu este că dânsul vrea să se reîntoarcă în partid", a spus Funar.
El a precizat că la nivelul conducerii PRM se analizează cererile unor foşti membri de a reveni.
"Se analizează de la caz la caz. Nati Meir a cerut să fie reprimit şi tendinţa este de a strânge rândurile", a afirmat Funar.
El a adăugat că nu are cunoştinţă despre plecări din partid, cum ar fi cea a lui Corneliu Bichineţ, de la Vaslui.
Deputatul Nati Meir a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în cursul săptămânii viitoare, luni sau marţi, îşi va da demisia din Parlament şi că va părăsi România pentru totdeauna, împreună cu familia sa.
Meir a precizat că în cursul dimineţii de joi a fost vizitat acasă de Corneliu Bichineţ, care i-a transmis că vicepreşedintele PRM Lucian Bolcaş nu este de acord cu candidatura sa pe listele partidului.
El a mai spus că, atât Corneliu Bichineţ, cât şi senatorul Gheorghe Funar vor părăsi PRM în curând, din cauza tensiunilor din partid.
-
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat masacrul de la Hula, soldat cu cel puţin 108 morţi
Externe astăzi, 06:47
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică Guvernul sirian pentru masacrul de la Hula, care s-a soldat cu cel puţin 108 morţi, potrivit observatorilor Naţiunilor Unite din teren. citeşte tot
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot





aventuri in cearsaf... poze si filme compromitatoare cu psd-ista lavinia samuila !
ana birchal si folosirea metodelor de seductie sexuala nu sunt singulare... cele mai importante secrete ale psd-istilor caraseni ne arata cum lavinia samuila din otelu rosu, sefa tinerilor din micul orasel, isi pune la munca farmecele si talentul sexual alaturi de deputatul psd-ist ion mocioalca si de un alt social democrat, vantu daia, din caras severin. se vorbeste si despre lucruri similare in care apare tanara alaturi de senatorul ilie sarbu numai ca despre acesta nu avem dovezi.
ne intrebam... oare vinovati sunt respectivi barbati pentru ca au cazut in plasa lavinia samuila sau tanara focoasa isi doreste prea mult o functie ?
mai multe informatii in ***.ohabaferdinand.ro sau ***.politicienii.ro
gicule, a venit vrema sa-i platesti tribunului vadim-tudor pentru ca a desfiintat p.u.n.r.-ul, pe mana lui ion iliescu! sa renasca vatra romaneasca, dar ai grija gicule! bidinel de la cluj si de la napoca nu trebuie deranjat....!
Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, neagă afirmaţiile deputatului Nati Meir potrivit cărora ar urma să părăsească partidul împreună cu alţi membri, printre care şi Corneliu Bichineţ, de la Vaslui.