Funeriu despre decizia Curţii Constituţionale: Întârzie punerea în aplicare a Legii educaţiei
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat, miercuri seară, la TVR1, că decizia Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că este neconstituţional demersul Guvenului privind retragerea Legii educaţiei din Senat pentru a fi asumat de Executiv, întârzie punerea în aplicare a legii.
Funeriu despre decizia Curţii Constituţionale: Întârzie punerea în aplicare a Legii educaţiei (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)
Miercuri, plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art.114 alin.(1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, informa Biroul de presă al CC.
Ministrul Funeriu a fost rezervat în a comenta situaţia, precizând că aşteaptă publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale.
Totuşi, ministrul a spus, la TVR1, că în urma deciziei Curţii Constituţionale se întârzie punerea în aplicare a Legii educaţiei, situaţia creată - "pentru că nu a putut trece legea mai repede prin Senat" - nefiind bună pentru Educaţie
Funeriu a mai spus că "nu crede că se pune problema dacă cineva câştigă sau pierde", în urma deciziei CC.
El a adăugat că Legea educaţiei este o lege modernă, iar dezbaterile pe aceasta continuă.
Grupul senatorial PSD+PC a cerut, miercuri, "demiterea de urgenţă" a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, apreciind că, prin procedura de asumare, acesta "a întârziat nepermis" procesul legislativ, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Senatorii PSD au solicitat, de asemenea, premierului să recunoască public "eroarea" comisă şi "daunele" produse prin asumarea răspunderii pe Legea educaţiei.
"Ţinând cont de încălcările grave şi repetate ale legilor ţării, senatorii grupului PSD solicită primului ministru recunoaşterea publică a erorii comise şi daunele produse prin asumarea pentru a doua oară a răspunderii pentru aceeaşi lege, ignorând faptul că, în urmă cu un an, Curtea Constituţională a respins acest demers, considerându-l neconstituţional. De asemenea, ţinând cont de faptul că, prin procedura de asumare, ministrul Învăţământului a întârziat nepermis procesul legislativ, solicităm demiterea de urgenţă a ministrului Daniel Funeriu", se arată în comunicatul semnat de grupul senatorial PSD+PC.
Sursa citată precizează că, "urmare a pronunţării Curţii Constituţionale, Legea educaţiei va fi dezbătută în continuare la Comisia de învăţământ din Senat, cu aceeaşi seriozitate ca şi până acum, în ritm susţinut, pentru finalizare".
Comunicatul menţionează că, după dezbatere, o "formulă echilibrată şi cu acţiune de durată" a legii va fi supusă plenului Senatului.
"Tot în urma acestei decizii, moţiunea de cenzură depusă de opoziţie, în urma asumării răspunderii, îşi pierde obiectul, urmând ca Legea sa fie adoptată în Parlament prin vot. În consecinţă, cei patru senatori PSD din Comisia de Învăţământ - Ecaterina Andronescu, Ioan Mang, vicelider al grupului senatorial, Doina Silistru şi Dănuţ Prunea - vor trata cu aceeaşi responsabilitate şi în regim de maximă urgenţă elaborarea unui document esenţial, privind statuarea drepturilor fundamentale ale membrilor comunităţii şcolare şi academice", se mai arată în comunicat.
-
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat masacrul de la Hula, soldat cu cel puţin 108 morţi
Externe astăzi, 06:47
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică Guvernul sirian pentru masacrul de la Hula, care s-a soldat cu cel puţin 108 morţi, potrivit observatorilor Naţiunilor Unite din teren. citeşte tot
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot





Funeriule,ai vandut Romania pe lacrimile si suferintele romanilor. Parca suntem intr-o tara sub dominatie straina,in urma unui razboi,sau in urma unui pact cu dusmanul.Sa va fie rusine ! V-am votat,si ne-ati vandut ! Arogantule,de ce nu asculti vocea poporului, de ce tineti cu dintii de scaunul puterii. Argumentati ca nu aveti bani,dar bani de patinoare,de frunze cumparate cu sute de mii de euro,aveti . Chiar nu va ganditi ca v-ati erodat,ca n-o sa va mai voteze nimeni!
Poate ii spune cineva lui Funeriu ca Parlamentul este institutia care este imputernicita sa faca legi si nu guvernul. Are o impresie prea buna despre el dar ideile lui sunt doar propuneri pentru parlament, ori s-a nascut iar barbatul care face legi in Romania ,el centreaza el da cu capul?
Ce fericit esti D-ta ca le pricepi pe toate !
Poate-ti gasesti ceva de facut. Traiesti de la bugetul statului sau esti somer ? La ora asta oamenii muncesc.