Gabriela Firea: Lideri PNL sună la colegii noştri pentru susţinerea Guvernului în Parlament

  • Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea spune că liderii PNL sună social-democraţii şi tatonează în vederea susţinerii în parlament, inclusiv susţinere prin voturi.
  • „Îşi doresc şi profesionişti de la noi. Îşi doresc şi voturi. Nu se pune problema”.
979 afișări
Imaginea articolului Gabriela Firea: Lideri PNL sună la colegii noştri pentru susţinerea Guvernului în Parlament

Gabriela Firea: Lideri PNL sună la colegii noştri pentru susţinerea Guvernului în Parlament

„Cu PNL noi nu vrem sa facem nici o majoritate. Nu ne exclud domniile lor. Credeţi-mă, dincolo de declaraţiile publice, ei manifestă alte intenţii. Dar am refuzat orice dialog, nu din alt motiv, nu pentru că nu am fi adepţii unui dialog în politică, ci pentru că au demonstrat că au adus oameni slab pregătiţi în guvern, aroganţi şi nu s-a respectat nimic din ce promiteau, adică transparenţă la guvernare”, afirmă Gabriela Firea.

Ea precizează că parlamentarii PSD nu vor vota un guvern care să includă Partidul Naţional Liberal.

„Categoric, sunt lideri PNL care sună colegii noştri şi tatonează în vederea susţinerii în parlament, inclusiv susţinere prin voturi. Noi nu vom vota un guvern care să includă Partidul Naţional Liberal. Am făcut acest lucru la începutul pandemiei pentru că suntem responsabili”, adaugă firea.

Întrebată dacă PNL îşi doreşte doar voturile sau o echipă comună guvernamentală, Firea spune: „Şi, şi. Îşi doresc şi profesionişti de la noi. Îşi doresc şi voturi. Nu se pune problema”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici