Geoană a ţinut să salute calităţile de lider politic ale lui Antonescu la Forumul Mării Negre

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a ţinut să declare, joi, la Forumul Mării Negre pe Energie şi Economie, că îi recunoaşte calităţile de lider politic contracandidatului său Crin Antonescu.

Preşedintele Senatului Mircea Geoană (Imagine din arhivă: Ştefan Birlodeanu/Mediafax Foto)

"Aş vrea de asemenea să-i urez bun venit domnului Crin Antonescu care s-a înscis în cursa pentru prezidenţiale. Trebuie să-i recunosc calităţile de conducător politic, şi mă bucur că este astăzi cu noi aici", a spus Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului a mai spus, referindu-se la tema Forumului pe Marea Neagră, că va trebui găsită o strategie în sectorul energetic din România care sã fie urmat de şi de viitorul Guvern din următoarele câteva zile, anunţând astfel intenţia formării unui nou Guvern înainte de alegeri.

"Trebuie să formulăm o strategie care să fie urmată şi de actualul guvern, de viitorul guvern din următoarele câteva zile, de guvernul care va veni în două luni, şi următorul şi aşa mai departe", a spus Geoană în finalul discursului său.

Liderul PSD a subliniat faptul că subiectul Mării Neage trebuie "repus" pe masa discuţiilor liderilor din America, menţionând că este necesar să se facă un nou lobby la Washington, şi susţinând că "cel mai rău lucru care se poate întâmpla este ca Marea Neagră să rămână joc de sumă zero".

"Lupta pentru control la Marea Neagră, accesul Rusiei, nu sunt probleme noi, însã trebuie găsită o strategie care să nu sacrifice şansa dezvoltării zonei Mării Negre", a adăugat Geoanã, menţionând că el nu împărtăşeşte "rusofobia", iar Rusia ar trebui să fie angajată "pro-activ" în aceste discuţii.

Crin Antonescu a părut că ignoră declaraţiile lui Mircea Geoană, ţinând să vorbească strict despre Marea Neagră şi să povestească fapte istorice legate evoluţia şi dezvoltarea aceastei zone.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
GEOANĂ ,
ANTONESCU ,
forumul mării negre
COMENTARII
  • @ valer 1 oct 2009

    ESTE NATURAL CA OAMENII CIVILIZATI SA SE ALATURE. NU TI SE PARE CIUDAT CA NIMENI NU SE INTELEGE CU TRAIAN BASESCUL TAU? NU TI SE PARE CIUDAT CA NICIUN LIDER CIVILIZAT DIN EUROPA NU STA DE VORBA CU EL? NU TI SE PARE CIUDAT CA OBAMA I-A DAT....SA SPUNEM, PAPUCII? NU TI SE PARE CEI CARE MAI STAU PE LANGA EL STAU PENTRU BANII PE CARE II FAC SAU, MAI GRAV II PRIMESC DE LA EL? NU TI SE PARE CA ESTE SINGURUL PARINTE DIN ROMANIA CARE ISI INDEAMNA COPIII SA PASCA IARBA CU NASUL? PRIETENE, ROMANII S-AU SATURAT DE DESCREIERAT, REVINO-TI. ASA CUM A PROCEDAT GEOANA, FAC OAMENII NORMALI LA CAP smile . SUCCES!wink

  • Alin 1 oct 2009

    Ooooooppppssss.....! Traiane, ai facut k-k pe steag!

  • Valer 1 oct 2009

    Colaborarea cu succes intre psd si pnl in perioada aprilie 2007 si octombrie 2009, a dat roade . Ce s-a intamplat pana acuma a dorit sa fi un sah la rege,dar a fost mat pentru prostanac .

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa