Geoană a vizitat o catedrală ctitorită de Iliescu
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a vizitat, sâmbătă, Catedrala ortodoxă din oraşul Gura Humorului, aflată în construcţie, la care Ion Iliescu este ctitor, primind de la preotul paroh Mircea Nuţu o icoană a Maicii Domnului.
Geoană a vizitat o catedrală ctitorită de Iliescu (Imagine din arhivă; Darius Mitrache/Mediafax Foto)
Liderul PSD a participat, sâmbătă, la Gura Humorului, la o întâlnire cu reprezentanţii organizaţiilor PSD din judeţul Suceava, la care presa nu a avut acces. El a vizitat apoi Catedrala ortodoxă din oraş, aflată în construcţie, la care fostul preşedinte al României Ion Iliescu este ctitor.
Geoană a primit de la preotul paroh Mircea Nuţu o icoană a Maicii Domnului şi a promis că o va duce la Cotroceni după ce va fi ales preşedinte.
El a mai spus că va acorda sprijin pentru finalizarea lucrărilor la acest locaş de cult.
Mircea Geoană a fost salutat şi de primarul PNL al oraşului, Marius Ursaciuc, care a menţionat că a venit să-l salute pe preşedintele Senatului, al doilea om în stat.
-
Secretarul general al PDL: Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos
Politic astăzi, 16:55
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că România va respecta în continuare acordurile semnate cu forurile internaţionale, adăugând: "cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos". citeşte tot
-
Ponta merge peste o săptămână în SUA, fără Antonescu
Politic astăzi, 16:28
Preşedintele PSD, Victor Ponta, va pleca, duminica viitoare, în SUA, el nefiind însoţit de liderul PNL, Crin Antonescu, aşa cum se stabilise iniţial, la perfectarea vizitei, potrivit unor surse din partid. citeşte tot





o sa-i picteze Nutu pe Iliescu si pe Marza in catedrala, la cat ii simpatizeaza...