Geoană: Boc, alegere nefericită care arată că noul mandat al lui Băsescu poate fi mai rău
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că Emil Boc este o alegere nefericită pentru funcţia de premier care arată că noul mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu poate fi mai rău decât primul.
Geoană: Boc, alegere nefericită care arată că noul mandat al lui Băsescu poate fi mai rău (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Geoană a spus că varianta propusă de Băsescu este cea mai nefericită pentru România. El a menţionat însă că prioritară este instalarea unui Guvern pentru adoptarea bugetului.
"Prin decizia de numi un prim-ministru obedient, domnul Băsescu a ratat o şansă istorică de a oferi României un proiect de reconciliere naţională într-un moment atât de dificil pentru cetăţenii României. A ratat şansa de a demonstra că poate deveni un altfel de preşedinte şi a refuzat oferta făcută de noi, pentru a crea un Guvern cu o majoritate autentică, bazat pe oameni integri, competenţi, care să nu aibă dependenţe de niciun fel de interes", a afirmat preşedintele PSD.
El a opinat că prin desemnarea lui Boc preşedintele Traian Băsescu ar fi nesocotit realitatea exprimată la alegerile prezidenţiale.
"Propunându-l pe domnul Emil Boc, domnul Băsescu confirmă de fapt miza personală pe care o are, în primul rând să acopere urmele fraudării alegerilor prezidenţiale. (...) În al doilea rând, este clar că în acest moment are şi au obligaţii de a-şi plăti datoriile faţă de cei care au împrumutat imensele resurse cu care au făcut cea mai scumpă şi mai zgomotoasă campanie electorală din istoria postdecembristă a României", a declarat Geoană.
Preşedintele PSD a mai apreciat că un Guvern care va trece în Parlament printr-un vot format "din trădători"" va avea de fapt "o majoritate minimă şi putredă".
Geoană a precizat că va fi de acord cu instalarea cât mai rapidă a unui nou Guvern şi de asemenea, asupra adoptării în termen în Parlament a proiectului de buget pe 2010, în condiţiile în care îndeplinirea obligaţiilor convenite cu FMI este esenţială pentru atenuarea crizei.
Geoană a spus că PSD rămâne principala alternativă democratică la actuala putere politică.
Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Emil Boc pentru funcţia de premier.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





GEOAQNA,VEZI CA TE CAUTA POLITIA,ALBA CA ZAPADA A DAT DIPARUT PITICUL CEL PROSTANAC!
Iar esti prost !Pina cind te vom mai vedea in mass-media ?
Dl. Boc, într-adevar nu e capabil sa fie un tov. Antonesku, clovn de bâlci, care nu este în stare de nimic si care împreuna cu muza PNL-ului, mama Orban omida, si Prostanak-ul PSD în halucinatiile lor matinale fac si desfac guverne ... si atât ! Nu sunteti în stare de mai mult tovarasi decât de vise, întretinute de prafurile patriciane depuse la rascruce de vântu-ri în vreo banca Crescent din Cayman Island ... Boc prim ministru, doare asa e ???