Geoană: Criza nu se rezolvă cât guvernul e controlat de Băsescu şi profitorii asociaţi lui

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, la reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD şi PC, că actuala criză economică nu va fi rezolvată atât timp cât controlul Guvernului aparţine lui Traian Băsescu, grupului de profitori asociaţi lui şi nu partidelor din coaliţie.

20 afișări
Imaginea articolului Geoană: Criza nu se rezolvă cât guvernul e controlat de Băsescu şi profitorii asociaţi lui

Geoană: Criza nu se rezolvă cât guvernul e controlat de Băsescu şi profitorii asociaţi lui (Imagine: Mediafax Foto)

"România este în faţa unei crize economice mai severe decât cea 1999-2000. Criza nu poate fi rezolvată atât timp cât controlul Guvernului nu aparţine celor două partide membre ale coaliţiei de guvernare şi coaliţiei, ci lui Traian Băsescu şi unui mic grup de profitori asociaţi lui şi susţinuţi din inerţie de PDL", a spus Geoană.

Liderul PSD a susţinut că poziţia PSD în cadrul guvernării este una "ingrată" şi a precizat că cel mai simplu mod de a ieşi din criză este ca la finalul anului 2009 "regimul Băsescu-Boc" să nu mai guverneze România.

"Criza economică a avut un detonator din străinătate, dar crizele structurale sunt aici, acasă. Cât timp Traian Băsescu va fi preşedintele României, va fi în continuare criză politică, criză de soluţii şi ne vom scufunda într-un trecut de care vrem să ne despărţim", a afirmat Geoană.

Geoană a spus că PSD are obligaţia de a evita scandalul politic gratuit, el opinând că "lumea a obosit, în cinci ani, de tensiuni alimentate copios, sistematic şi contraproductiv" de actualul preşedinte, Traian Băsescu.

Liderul PSD a subliniat că miza finalului de an 2009 este ca "regimul Băsescu-Boc" să plece, el precizând că pentru acest lucru este nevoie de perseverenţă şi de imaginaţie politică din partea PSD.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici