Geoană despre propunerea lui Băsescu: Este o idee mai bună să demisioneze domnul Boc

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că demisia lui Emil Boc din fruntea Guvernului ar putea rezolva "mai multe probleme în acelaşi timp", referindu-se la propunerea şefului statului ca Dan Nica să demisioneze pentru soluţionarea crizei din coaliţie.

Geoană despre propunerea lui Băsescu: Este o idee mai bună să demisioneze domnul Boc (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"O idee mai bună este să demisioneze domnul Boc. Am rezolva mai multe probleme în acelaşi timp", a declarat Geoană.

Ministrul de Interne Dan Nica s-a aflat, miercuri seară, la Cotroceni, pentru o discuţie cu Traian Băsescu, la solicitarea şefului statului. Geoană a precizat că Nica a avut acceptul său pentru întâlnirea de la Cotroceni.

După întrevedere, Preşedinţia a dat publicităţii un comunicat în care menţionează că preşedintele l-a rugat pe Dan Nica să ia în considerare posibilitatea demisiei, soluţia la criza politică aflându-se la latitudinea ministrului social-democrat.

Preşedintele Băsescu ar urma să ia o decizie cu privire la cererea de revocare a lui Nica înaintată de către premierul Emil Boc.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
GEOANĂ ,
BĂSESCU ,
BOC ,
NICA ,
NICA MAI REMANIERE ,
COMENTARII
  • @DDD 1 oct 2009

    @ DDD; PRIETENE PORTOCALIU SI FOARTE FOARTE NERVOS, TI SE PARE TIE CA PSD PIERDE CEVA? ORI AI INTRAT IN VRIE PENTRU PICAJUL ACCELERAT AL DOMNULUI TRAIAN BASESCU? PSD ARE NUMAI DE CASTIGAT - CINE ARE DE PIERDUT ESTE TRAIAN BASESCU IAR TRAIAN BASESCU TREBUIE SA STIE CA CEEA CE ARE EL DE PIERDUT PE 22 NOIEMBRIE ESTE FOTOLIUL DE PRESEDINTE AL ROMANIEI. SI CA SA REZOLVAM SI PROBLEMA TA, PUNEM PARIU CA DUPA 6 DECEMBRIE NU VA MAI MIROSI A EXCROC PARVENIT DE LA CLUJ SAU CONSTANTA PRIN PALATUL VICTORIA? PUNEM PARIU CA IN 24 DE ORE BASELU VA VIZITA PARCHETUL GENERAL DE UNDE VA IESI DUPA 29 DE ZILE? PUNEM PARIU CA IN ACELEASI 24 DE ORE DOAMNA UDREA SI RIDZI VOR STA LANGA PANESCU ...CA SA NU INFLUENTEZE MARTORII? CE SPUI SI DE O AUDIERE FULGER PENTRU VIDEANU? EI, PRIETENE PORTOCALIU - HAZLIU, CE PARERE AI, CE ARE DE PIERDUT PSD? NIMIC! ARE DOAR DE CASTIGAT...SI PSD SI ROMANIA!

  • CC 1 oct 2009

    De parca Mircea Geoana nu ar sti ca Micul Muc nu poate demisiona din functia de primul-mic-premier al tarii. Daca Boc este demis de catre Baselu ar insemna ca marinarul sa-si alunge sluga din postul de unde-i indeplineste ordinele.

  • ccc 1 oct 2009

    Intr-adevar, va ,,pierde'' acest guvern de 1,3 puncte, comparabil cu guvernul Guatemalei, dar va castiga prezidentialele si va trimite hotii si * care compun acest guvern, pe centura, la produs.
    Aveti tot timpul dupa 22 sa va lingeti ranile,stimate ,,b pe dos'' si nu numai. Precum cainii cand nu mai au ce face.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa