Geoană: Era natural să fim aproape de liberali, este soluţia cea mai bună pentru România acum

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, susţine că are încredere în liderul liberal Crin Antonescu, "un om cu o profundă fibră democratică, dincolo de ideologii", adăugând că este "natural" ca PSD să fie alături de liberali, pentru că aceasta este soluţia cea mai bună pentru România acum.

Geoană: Era natural să fim aproape de liberali, este soluţia cea mai bună pentru România acum (Imagine: Mediafax Foto)

Geoană a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că a dezvoltat "o relaţie de încredere şi de prietenie, dincolo de politică, cu Crin Antonescu".

"Ceea ce pe mine m-a bucurat şi m-a făcut să dezvolt o relaţie de încredere şi de prietenie, dincolo de politică, cu Crin Antonescu a fost modul extrem de natural şi de rapid în care am convenit principiile viitorului politic al guvernării acestei ţări în următorii câţiva ani de zile. Am întâlnit în premieră, în experienţa mea politică, un lider care nu a venit să negocieze, ci a venit în întâmpinarea unui dialog cu mine, cu privire la principii de guvernare şi, până la urmă - ceea ce domnia sa a susţinut şi cred că este o teză frumoasă - de bun simţ în politică. Nu a cerut o funcţie pentru domnia sa, am vorbit despre Iohannis, într-adevăr, şi documentul pe care l-am semnat reprezintă pentru mine o obligaţie contractuală, dar strângerea de mână pe care am avut-o cu domnul Crin Antonescu reprezintă pentru mine o obligaţie morală. Acest om a făcut un gest important pentru democraţia românească şi pentru mine", a spus Geoană.

Acesta a subliniat că nu vor exista niciun fel de "conversaţii cu privire la împărţirea de portofolii şi împărţirea puterii" până când nu va exista un rezultat al alegerilor prezidenţiale şi candidatul majorităţii la funcţia de premier, Klaus Iohannis, va spune "care sunt priorităţile".

"Între timp, încercăm să acomodăm programul «O singură Românie» pe care eu îl susţin şi în care cred şi în care şi liberalii se regăsesc într-o proporţie mare, sper, aşa cum încercăm să încorporăm din «România bunului simţ», programul domnului Antonescu şi al liberalilor, elemente care sunt convergente şi utile într-un program guvernamental", a declarat Geoană, care afirmase că atât Crin Antonescu, cât şi Klaus Iohannis vor fi "parteneri privilegiaţi" cu el.

Întrebat cum se împacă aceste declaraţii la adresa lui Antonescu cu faptul că acesta l-a acuzat că ar fi demagog înainte de primul tur de scrutin şi având în vedere că vor mai fi probabil competitori politici, Geoană a spus că are încredere în liderul liberal, care are, ca şi el, "o profundă fibră democratică dincolo de ideologii" şi a pus pe seama campaniei acuzaţia liberalului.

"Am încredere în domnul Antonescu. Suntem politicieni ai unei generaţii mai tinere şi care avem un sens mai modern - şi o spun asta cu modestie - şi eu sunt influenţat de experienţa mea în străinătate, am văzut cum funcţionează democraţii consolidate, sunt un om cu o profundă fibră democratică, dincolo de ideologii. Domnul Antonescu este un om cu o profundă fibră democratică, dincolo de ideologii. Este campanie şi, până la urmă, înţelepciunea de care am dat dovadă a rodit, pentru că ştiam că era oarecum natural să fim aproape de liberali, pentru că aceasta este soluţia cea mai bună pentru România în acest moment", a spus Geoană.

El a adăugat că, dacă va ajunge preşedinte, este posibil să "gireze" nu numai în următorii trei ani o guvernare în formula PSD-PNL, ci şi după alegerile parlamentare din 2012, "pentru stabilitate şi de continuitate în mari proiecte".

"Un mandat este de cinci ani, alegerile parlamentare viitoare vor fi, probabil, în 2012 ceea ce însemnă că mandatul de preşedinte va putea acoperi aproape trei ani de o guvernare în această formulă şi, este foarte posibil, dacă lucrurile decurg normal şi ţara va simţi nevoia de o continuitate, să pot să girez încă un ciclu politic stabilitate şi de continuitate în mari proiecte. De fapt, acesta este reproşul principal pe care i-l fac domnului Băsescu, pentru că a avut un mandat de cinci ani, practic a contribuit la naşterea a trei guverne în acest interval de cinci ani, toate trei au fost distruse cu premeditare de către domnia sa. Voi fi opusul acestui tip de atitudine, voi asigura stabilitate politică şi continuitate în marile proiecte. Dincolo de asta, în 2012 - competiţie", a afirmat Geoană.



comentează şi tu Momentan sunt 19 comentarii
Taguri:
GEOANĂ PNL ,
geoana liberali ,
geoana alegeri prezidentiale
COMENTARII
  • marius 30 nov 2009

    Vorbe, vorbe,vorbe.Ideologiile de partid ale PSD si cele ale PNL sunt diferite ! Deci cum va puteti alia ? Aaaaaaaa e vorba de lupta pentru CIOLAN si face-ti orice pentru asta ? Trece-ti peste ideologiile pentru care ati intrat in partidele respective.......pai asa spuneti nu ca unu e " un om cu o profundă fibră democratică'',etc. "este soluţia cea mai bună pentru" a ajunge la putere si apoi ce ? Vai de mama noastra ......... suntem de tot rasul in lume !!!

  • Raluca 29 nov 2009

    Felicitari Domnului Antonescu pentru modul in care a reusit sa faca fata dezbaterilor cu Dl Traian Basescu. Desi acesta din urma a recurs la comentarii de o mojicie crasa in speranta ca va reusi sa innabuse raspunsurile pe care le datora cand a fost tras la raspundere pentru lucrurile josnice pe care le-a facut in cei 5 ani de presedentie. Drum bun Dle Basescu. N-o sa ne fie dor de tine!

  • razvan 29 nov 2009

    S a intamplat in timpul domniei basesciene ce nu s a intamplat de foarte mult timp...Tara noastra se confrunta cu multe probleme destul de grave zic eu ... Unde este siguranta zilei d maine ? Vrem paradisul promis cand am iesit din comunism... Avem nevoie de un conducator care sa se gandeasca si la poporul sau... Consider ca Mircea Geoana reprezinta eventuala schimbare!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa