Geoană: Guvernul Boc IV este o soluţie greşită şi proastă, PSD va vota împotrivă

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la tribuna Parlamentului, că Guvernul Boc IV este o soluţie "greşită şi proastă" pentru ţară, întrucât ignoră voinţa românilor şi este construit pe interese clientelare şi răsplăteşte trădarea şi hoţia, el precizând că PSD va vota împotriva acestuia.

Geoană: Guvernul Boc IV este o soluţie greşită şi proastă, PSD va vota împotrivă (Imagine: Mediafax Foto)

Liderul PSD a precizat că premierul desemnat Emil Boc, după ce a fost respins de o altă majoritate parlamentară, nu a dovedit că este suficient de puternic şi pe propriile picioare pentru a fi un prim-ministru de forţă, de care este nevoie.

Geoană a arătat că, din păcate, nu s-a găsit înţelepciunea politică necesară pentru a avea o majoritate şi un premier care să spună şi "Nu" atunci când primeşte un telefon de la Traian Băsescu sau de la apropiaţii sau apropiatele sale.

El a arătat că, în acest condiţii, propunerea lui Boc ca premier reprezintă o sfidare la adresa opiniei publie româneşti şi la adresa Parlamentului.

Geoană a criticat faptul că Guvernul Boc IV este unul construit pe criterii clientelare, fiind un Executiv care răsplăteşte trădarea parlamentarilor de la celelalte partide cu posturi în Guvern, dar şi hoţia.

El a spus că este inacceptabil ca noua majoritate parlamentară să fie construită pe trădare şi a evocat "piaţa de cumpărare şi de vânzare a parlamentarilor".

Geoană a adus în discuţie şi cazul unuia dintre miniştrii Cabinetului Boc IV, respectiv Elena Udrea, spunând că în legătură cu aceasta există o suspiciune de deturnare de fonduri la ministerul Turismului, iar acum i s-a dat o "moşie mai bănoasă" în schimbul loialităţii faţă de Traian Băsescu.

Liderul PSD i-a solicitat, totodată, premierul desemnat Emil Boc să prezinte elementele convenţiei de guvernare existente între PDL şi UDMR, el precizând că nu sunt probleme dacă este vorba de descentralizare, dar considerând că, dacă această convenţie conţine elemente de regionalizare, acestea ar trebui prezentate.

Geoană a mai spus că este suspect faptul că premierul Emil Boc a devenit un partizan al proiectului Roşia Montană, trecut în programul de guvernare, deşi în urmă cu câteava luni îl critica.

El a mai spus că programul de guvernare şi programul anticiriză sunt foarte diluate şi puţin convingătoare.

Geoană a subliniat că în programul de guvernare nu se spune nimic despre ceea ce va implica anul 2010 în ceea ce priveşte riscul de şomaj şi reducerea puterii de cumpărare.

El a susţinut că în 2010 vor fi eliminate transportul gratuit pentru pensionari, elevi şi studenţi, tichetele de masă, de vacanţă, primele şi sporurile şi, în paralel, se vor îngheţa salariile şi pensiile, vor creşte accizele şi se va institui o taxă pe medicamente.

Geoană a susţinut faptul că programul de guvernare este construit pe principiul "scapă cine poate", fiind unul care va duce la adâncirea polarizării sociale şi la creşterea sărăciei.

El a arătat că programul de guvernare nu conţine niciunul dintre elementele solicitate de mediul de afaceri, cum ar fi eliminarea impozitului minim pe profit, dar nici solicitările mediului sindical.

Geoană a mai spus că Guvernul Boc, considerat odată incompetent şi incapabil să producă soluţii, reprezintă cea mai proastă soluţie.

Liderul PSD a apreciat, în acest sens, că preşedintele Traian Băsescu a ratat ocazia de a demonstra că şi-a echilibrat atitudinea, el apreciind că şeful statului va continua să aibă acelaşi rol discreţionar.

Geoană a subliniat că, date fiind aceste considerente, Alinaţa politică PSD-PC nu va vota Guvernul Boc IV.



comentează şi tu Momentan sunt 17 comentarii
Taguri:
GEOANĂ ,
GUVERN ,
psd ,
boc IV
COMENTARII
  • Kalashnikov 23 dec 2009

    ha, ha, ha, lupul moralist !!! ... Geniile, ca si prostanacii foarte prostanaci ca alde tine Prostanak I-ul se nasc foarte greu. Însa tu si Antonesku ati aparut cam în aceeasi perioada. Semn rau!!! Demisia prostanak si antonesk !!! ... Pai, daca PDL+UDMR+ independenti=240 si au votat 276 de parlamentari PENTRU ...Rezulta ca sunt 36 de parlamentari care-au avut sânge-n bile si au votat contra PSD si PNL. Asa e baba Orban omida ? Lasa-ne Prostanakule ca e rahatul la gura ta de doua degete!

  • lucian 23 dec 2009

    DAN,gandesti ca un bolovan!Cred ca tu ai o inteligenta mult sub medie,daca pui in aceeasi oala doua partide distincte,cu lideri foarte diferiti, cu programe diferite si cu rezultate diferite la recentele alegeri.In primul rana,candidatul PNL a obtinut un succes in primul tur,in mare progres fata de rezultatele anterioare,si tinand cont de fondurile mult mai mici,ca PSD sau PDL,avute la dispozitie.Antonescu nu a fost membru al partidului,comunist ,ca Basescu si Geoana.Deci,DAN,cine zice ala e!

  • Toti sunt la fel 23 dec 2009

    Chiar daca parerea mea este ca toti politicienii sunt niste rahatei cu ochi, nu pot sa nu remarc faptul ca are dreptate in legatura cu traseistii politici. Iar despre cumpararea functiilor, este valabila absolut in toate partidele, a se vedea in acest sens ce isi doreste Prigoana acuma. Si el e doar un caz. Toti cotizantii la campania electorala vor fi rasplatiti, asa ca nu va faceti iluzii ca unii sunt mai breji ca si ceilalti.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa