Geoană: Principala responsabilitate pentru progresul limitat din Justiţie îi aparţine lui Băsescu

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că Raportul de ţară pe Justiţie reprezintă o bilă neagră, dată de continuarea monitorizării, el apreciind că responsabilitatea pentru progresele limitate şi neconvingătoare aparţine preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Liderul PSD a arătat că a sperat, "ca toată lumea", ca acest raport să fie ultimul, însă progresele din Justiţie au fost considerate neconvingătoare, iar Raportul reprezintă, pe fond, un eşec.

Potrivit lui Geoană, Raportul nu surprinde decât parţial situaţia din Justiţie, arătând că una este realitatea care se vede de la Bruxelles şi alta situaţia din sălile de judecată.

Continuarea monitorizării pe Justiţie reprezintă o bilă neagră, a apreciat Geoană, care a arătat că multe dintre problemele grave ale Justiţiei din România nu au fost prinse în Raport. El s-a referit, în acest sens, la subfinanţarea sistemului, la faptul că acesta se află în faţa unui blocaj iminent şi la faptul că Justiţia este ineficientă, durata proceselor fiind un argument în acest sens.

Geoană a menţionat că Raportul nu surprinde, de asemenea, Justiţia în raporturile sale cu cetăţeanul.

El a subliniat că, de fapt, concluzia acestui Raport este că va existat un alt raport peste un an şi că Justiţia a înregistrat rezultate parţiale şi neconvingătoare.

"Evaluarea reală a a sistemului juridic arată că Justiţia în ultimii cinci ani nu a făcut decât progrese parţiale, limitate şi, pe fond, neconvingătoare. Traian Băsescu a cerut şi a primit din 2004 continuitate în Justiţie. Dacă la nivelul guvernării poate că nu au fost întotdeauna figurile politice pe care domnul Băsescu le-ar fi dori, în zona Justiţiei, domnul Morar, domnul Predoiu, domnul Ţuluş, doamna Kovesi, toate acestea reprezintă alegeri şi nominalizări ale domnului Băsescu. De aceea, într-un fel, la cinci ani de la momentul în care românii au acordat încrederea actualului preşedinte, putem spune că principala responsabilitate pentru progresul limitat şi neconvingător din Justiţie aparţine domnului Băsescu şi regimului pe care îl patronează", a spus Geoană.

Liderul PSD a precizat că în acest moment există obligaţia politică, la nivelul Parlamentului şi al instituţiilor statului, de a crea condiţiile pentru eliminarea mecanismelor de monitorizare.

El a arătat că ar trebui să se încerce depolitizarea subiectului, chiar dacă este an electoral şi a conchis apreciind că Raportul a fost unul de rutină, reprezentând o bilă neagră pentru Justiţie.

 

CE a adoptat, miercuri, în ultimul colegiu al comisarilor înaintea vacanţei, rapoartele pe tema progreselor în domeniul Justiţiei pentru România şi Bulgaria.

Raportul arată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru invocarea clauzei de salvgardare, că MCV trebuie să continue şi că următorul raport va fi prezentat în vara anului 2010.

Citeşte aici varianta în limba română a raportului

 



comentează şi tu Momentan sunt 13 comentarii
Taguri:
GEOANĂ ,
RAPORT justiţie ,
BĂSESCU ,
raport justiţie băsescu
COMENTARII
  • UPDATE 14 sep 2009

    comentariuPentru ca nu stia si nu putea sa ii tina in mana pe magistratii corupti ,ministrul de Justitie le-a acordat sporul neuropshic precum si sporul de confidentialitate cerut de acestia ,desi ei,magistratii in mod artificial prin amanarile permanente incarcau in mod artificial rolul instantelor…

  • pasquale 23 iul 2009

    degeaba incearca unii sa arunce vina in carca parlamentului ca nu a fost trimis in judecata un fost prim-ministru. nu mai este un secret pt nimeni ca acuzele aduse acestuia au fost fabricate de catre actualul presedinte al romaniei. geoana nu-l acuza degeaba pe basescu, acesta a fost cel care l-a numit pe morar, pe tulus, pe predoiu, pe kovesi ca sa n-o mai amitim pe ministrul de neagra amintire macovei.

  • pepe 23 iul 2009

    geoana are perfecta dreptate cand il responsabilizeaza pe basescu cu acest raport al ce. oamenii acestuia, indiferent ca s-au aflat la guvernare pnl-ul, au condus institutiile abilitate ale justitiei. acestia au urmarit insa sa-i faca pe plac stapanului urmarind dosarele lui nastase si in rest.... nimic. implicarea marinarului in justitie a dus la continuarea monitorizarii acestei justitii aflata in slujba presedintelui.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa