Geoană: Românii trebuie să-şi redescopere simbolurile nu doar în zile de sărbătoare
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, susţine că românii trebuie să-şi redescopere simbolurile nu numai în zile de sărbătoare, ci şi în restul anului, mergând să viziteze locurile care au marcat istoria neamului.
Geoană: Românii trebuie să-şi redescopere simbolurile nu doar în zile de sărbătoare (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)
"Trebuie să avem tăria să redescoperim simbolurile naţiunii române. De prea multe ori ne adunăm la Alba Iulia, la Timişoara, la Adamclisi, la Sarmisegetuza sau la Orăştie exclusiv atunci când sunt momente de sărbătoare.Vreau să facem ca aceşti copii ai ţării să poată să viziteze, să meargă să vadă şi mormântul lui Avram Iancu de la Ţebea, să vină nu când este sărăbătoare naţională, ci când este vacanţă şi vine cu şcoala, cu dirigintele, cu profesorul, cu părinţii şi să începem să fim bucuroşi de faptul că din Bucovina în Banat şi din Dobrogea până în Ardeal şi din Oltenia până în Moldova avem cu ce să ne mândrim", a declarat Mircea Geoană, marţi seară, la sărbătorirea Zilei Naţionale a României de la Adamclisi.
El a mai spus miilor de persoane strânse în faţa Tropaeum Traiani de la Adamclisi că trebuie realizate programe puternice pentru salvarea locurilor de muncă şi pentru dezvoltarea energiei naţionale.
"Nu putem accepta că astăzi 650.000 dintre români sunt fără slujbă, nu putem să asistăm nepăsători cum şomajul merge către un milion de oameni. De aceea vă spun în acest moment că ne trebuie un program puternic pentru salvarea locurilor de muncă, un program puternic pentru relansarea agriculturii româneşti şi satului românesc, un program de dezvoltare a energiei naţionale. Vom continua să investim la Cernavodă, vom continua să avem un complex energetic puternic, vom păstra în mâini româneşti şi mâinile statului Romgazul şi Transgazul pentru a putea să ne apărăm interesele pe plan internaţional", a mai spus Mircea Geoană.
El a mai susţinut că marţi a fost inaugurată o tradiţie şi începând de acum încolo Ziua Naţională a României va fi sărbătorită şi la Adamclisi, nu numai la Alba Iulia şi Bucureşti.
La Sărbătorirea Zilei Naţionale de la Adamclisi au mai participat, alături de Mircea Geoană şi de soţia sa, liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, Ecaterina Andronescu, Liviu Dragnea, vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu, senatorul Puiu Haşotti, preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, primari din judeţul Constanţa.
-
COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ninsori abundente până pe 14 februarie. Ce judeţe vor fi afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare cod portocaliu şi galben de ninsori abundente valabilă în intervalul 12 februarie ora 18:00 - 14 februarie ora 14:00 pentru judeţele din jumătatea de sud a ţării. citeşte tot
-
PORTUL DE GHEAŢĂ: Cum arată portul Tomis din Constanţa - GALERIE FOTO
Social astăzi, 11:18
Portul Tomis din Constanţa a fost acoperit de gheaţă, după ce valurile au lovit cu putere ambarcaţiunile ancorate la mal şi faleza. citeşte tot





Da, Romanii trebuie sa redescopere simbouri precum secera si ciocanul pe care Geoana a incercat sa le picteze prin prezenta sa la Timisoara. Ce simboluri sa mai fie de redescoperite dupa ce ai vandut totul la Moscova?
Daca o sa creezi tu locuri de munca platite la nivel european poate o sa ne permitem si noi romanii sa " redescoperim simbolurile naÅ£iunii române ". Noi nu mai avem bani nici de o vacanta pe an sau sa trimitem copiii in tabere..... Atata timp cat noi nu mai avem agricultura si industrie , (ceva ce sa producem) de unde bani?Si la nivel european?E usor sa dai din gura fara sa stii ce vorbesti!Din stat producator am devenit stat importator !
Votez Geoana fiindca imi place mafia,imi plac comploturile,imi plac miliardarii,imi plac tiganii, imi plac agramatii,imi plac rusii,imi place sa fiu mintit,imi place sa mi se spuna ce sa fac,imi place sa dau spaga, imi place mizeria, imi place sa fiu prostanac ! Geoana nu poate conduce Romania. singur! Are nevoie de urmatorii : Soacra, nevasta, Iliesti,miliardari,Vangheli,liberali,unguri,sasi, baroni ,rusi, postaci, votaci, jurnalisti curlingisti, trucaci, procurori si grevisti vinduti, etc...