Geoană: Sper că Lucian Croitoru îşi va depune mandatul, e un iepure folosit de Băsescu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Senat, că speră ca Lucian Croitoru să-şi depună mandatul de premier desemnat, susţinând că este evident că acesta este folosit de Traian Băsescu drept "un iepure" şi nu are niciun fel de şansă să găsească sprijin în Parlamentul României.

24 afișări
Imaginea articolului Geoană: Sper că Lucian Croitoru îşi va depune mandatul, e un iepure folosit de Băsescu

Geoană: Sper că Lucian Croitoru îşi va depune mandatul, e un iepure folosit de Băsescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Întrebat ce propunere îi vor face liderii partidelor lui Croitoru, la întâlnirea comună pe care i-o propun acestuia pentru marţi, Geoană a răspuns: "Îi vom comunica ceea ce ştie deja, dar pentru că suntem oameni de lume şi oameni civilizaţi şi oameni care respectăm regulile instituţionale, vom face această formalitate. Răspunsul este previzibil, dar nu dorim să dăm senzaţia că suntem aroganţi sau indiferenţi faţă de o procedură, până la urmă minimală, conformă cu Constituţia. Dacă ar fi un lucru pe care domnul Băsescu ar trebuie să-l facă şi domnul Croitoru sper să-l facă este acela de a-şi depune mandatul pentru că este mai mult decât evident că este folosit ca un iepure de către domnul Băsescu şi că nu are niciun fel de şansă să găsească sprijin în Parlamentul României", a susţinut Geoană.

În plus, liderul PSD a menţionat că declaraţia către Croitoru de marţi "va fi o declaraţie oficială, formală, politicoasă".

"Îl aşteptăm marţi la ora 14.00 punct, la Sala Drepturile Omului din Cameră", a susţinut Mircea Geoană.

Întrebat dacă s-a stabilit la întâlnirea de duminică seară să se ceară convocarea Camerelor pentru un vot de sprijin pentru Iohannis, Geoană a replicat: "Fiecare lucru la momentul potrivit".

În ceea ce priveşte o posibilă sesizare a CCR, liderul PSD a menţionat că nu s-a luat încă o decizie definitivă.

La întâlnirea de la Senat cu primarul Sibiului Klaus Iohannis, care a durat circa o oră şi jumătate, au participat, din partea PSD, Mircea Geoană, Adrian Năstase, Dan Nica, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Victor Ponta, Bogdan Niculescu Duvăz, din partea PNL Relu Fenechiu, Mihai Voicu, Dan Radu Ruşanu, Radu Stroe, din partea PC Daniela Popa, din partea grupului minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian.

Liderii partidelor urmează să aibă o întâlnire şi luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici