Geoană: Sper că Lucian Croitoru îşi va depune mandatul, e un iepure folosit de Băsescu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Senat, că speră ca Lucian Croitoru să-şi depună mandatul de premier desemnat, susţinând că este evident că acesta este folosit de Traian Băsescu drept "un iepure" şi nu are niciun fel de şansă să găsească sprijin în Parlamentul României.

Geoană: Sper că Lucian Croitoru îşi va depune mandatul, e un iepure folosit de Băsescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Întrebat ce propunere îi vor face liderii partidelor lui Croitoru, la întâlnirea comună pe care i-o propun acestuia pentru marţi, Geoană a răspuns: "Îi vom comunica ceea ce ştie deja, dar pentru că suntem oameni de lume şi oameni civilizaţi şi oameni care respectăm regulile instituţionale, vom face această formalitate. Răspunsul este previzibil, dar nu dorim să dăm senzaţia că suntem aroganţi sau indiferenţi faţă de o procedură, până la urmă minimală, conformă cu Constituţia. Dacă ar fi un lucru pe care domnul Băsescu ar trebuie să-l facă şi domnul Croitoru sper să-l facă este acela de a-şi depune mandatul pentru că este mai mult decât evident că este folosit ca un iepure de către domnul Băsescu şi că nu are niciun fel de şansă să găsească sprijin în Parlamentul României", a susţinut Geoană.

În plus, liderul PSD a menţionat că declaraţia către Croitoru de marţi "va fi o declaraţie oficială, formală, politicoasă".

"Îl aşteptăm marţi la ora 14.00 punct, la Sala Drepturile Omului din Cameră", a susţinut Mircea Geoană.

Întrebat dacă s-a stabilit la întâlnirea de duminică seară să se ceară convocarea Camerelor pentru un vot de sprijin pentru Iohannis, Geoană a replicat: "Fiecare lucru la momentul potrivit".

În ceea ce priveşte o posibilă sesizare a CCR, liderul PSD a menţionat că nu s-a luat încă o decizie definitivă.

La întâlnirea de la Senat cu primarul Sibiului Klaus Iohannis, care a durat circa o oră şi jumătate, au participat, din partea PSD, Mircea Geoană, Adrian Năstase, Dan Nica, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Victor Ponta, Bogdan Niculescu Duvăz, din partea PNL Relu Fenechiu, Mihai Voicu, Dan Radu Ruşanu, Radu Stroe, din partea PC Daniela Popa, din partea grupului minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian.

Liderii partidelor urmează să aibă o întâlnire şi luni.



comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
GEOANĂ ,
CROITORU ,
mandat ,
constituție ,
lucian croitoru ,
parlamentul româniei
COMENTARII
  • Securistul Basinescu e bolnav de putere. 19 oct 2009

    Chiormaliul securist Basinescu a luat-o razna complet. Se vede de la o posta ca e dezechilibrat psihic, paranoic si bolnav de putere.
    Ordinarul asta nu mai poate de Constitutie, de parlament, de cea mai elementara regula a democratiei, aceea ca o majoritate formata in parlament da primul ministru, el pune tot de la lingaii lui din PD, ca sa fie la putere.
    Am o presimtire ca paranoicul asta insetat de putere (mai mult chiar decat de alcool) nu se va lasa dus din Palatul Cotroceni decat cu picioarele inainte.
    Credeam ca nu voi mai avea sentimentul asta de neputinta in fata unei veritabile dictaturi a unui politruc, pe care il aveam inainte de 1989.
    Sunt sigur ca, daca ordinarul asta mai prosteste lumea sa-l vooteze o data, va dizolva parlamentul si va modifica si constitutia, ca sa aiba puterea absoluta si sa-si aroge dreptul la inca 2 mandate.
    Pentru el, democratia e doar o vorba goala, orice ar scrie in constitutie el intrepreteaza dupa bunul plac, pentru a-si asigura intreaga putere lui si clicii de lingai si mafioti care-l inconjoara.
    Cel mai mare regret il am ca acum 4 ani am fost prostit de lacrimile lui regizate si l-am votat pe paranoicul asta insetat de putere si alcool.

  • ion 19 oct 2009

    Domne,ce bine seamana Geoana cu Ceausescu la figura! Dar seamana si la setea de putere cu orice pret! E avid de putere1 Sa ne fereasca Dzeu,sa ajunga omul asta mizerabil,presedintele Romaniei! Deja au inceput sa apara pe la TV,Adrian Nastase,Iliescu,Rodica Stanoiu,toti criminalii si coruptii,care au adus Romania in faza in care este astazi! Traian Basescu,vrea cu adevarat sa reformeze statul! De aia ceea ce se intampla acum! pai cum,sa nu mai fie decat maximum 300 parlamerntari! Cum adica,legea pensiilor, sa le fie aplicata si lor ca la muritorii de rand? .. Nu-l vor pe Crotoru,nu pentru ca nu ar fi un excelent economist,ci pengtru ca l-a numit Basescu!

  • @XL5 19 oct 2009

    @ XL 5 - DACA VREI SA FACI FO BRANZA, ROAGA-L PE TATARU SA VA DEA ALTE TEXTE. CU MAGARIILE ASTEA SAPATI DE UN AN DE ZILE. REZULTAT: BASESCU SCADE CU MARE VITEZA IAR GEOANA CRESTE. STII CAT CRESTE GEOANA? SUFICIENT CAT SA DEVINA PRESEDINTELE ROMANIEI! STII CAT SCADE BASESCU? CAT SA IL INTREBI TU CE-O SA FACA ATUNCI CAND VA PIERDE TOT IAR CEI CARE L-AU FINANTAT VOR VENI SA INTREBE CUM ISI RECUPEREAZA BANIIsmile HAVE FUN

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa