Geoană vrea creşterea rolului Guvernului, prin Constituţie
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat joi că principala problemă a României este capacitatea de guvernanţă economică, el pronunţându-se pentru întărirea rolului Executivului.
Mircea Geoană a făcut aceste declaraţii în cadrul dezbaterii cu tema "Revizuirea Constituţiei economice a României", organizată de Institutul pentru Politici Publice şi Centrul de Drept Constituţional, care a avut loc la Facultatea de Drept din Bucureşti.
"Atâta vreme cât nu dăm Guvernului şi primului-ministru atribuţiuni cvasi-exclusive pe politică economică şi pe guvernarea acestei ţări, bicefalismul va continua să greveze autoritatea şi influenţa Guvernului României în problema economică şi socială. (...) Dacă vom întări rolul Executivului, am putea să cerem mai mult din partea Guvernului României", a spus el.
Mircea Geoană a remarcat "extrem de precara calitate" a actelor guvernamentale şi a legislaţiei româneşti din zona economică.
Amintind prevederea constituţională potrivit căreia bugetul de stat se aprobă anual, el s-a pronunţat pentru găsirea unei formule mai "elastice", care să permită bugetarea multianulă, "aşa cum fac ţările civilizate, aşa cum face Uniunea Europeană".
Senatorul a remarcat arbitrariul extraordinar care există în modul în care se legiferează, inclusiv în zona economică, el insistând asupra necesităţii "ieşirii din zona de dictatură regaliană a celei de cincea republici în Constituţia României".
El a apreciat că trebuie să existe o mai mare claritate în diviziunea muncii între preşedinte, Guvern şi Parlament.
Geoană a declarat că preşedintele trebuie să desemneze în continuare primul-ministru, dar premierul trebuie să aibă libertatea să numească şi să demită miniştrii.
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot





Nu exista comentarii