Gorghiu: La sfârşitul sesiunii vom da vot pe legea alegerilor parlamentare, cu număr redus de aleşi

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat, joi, că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu reprezentanţii Puterii s-a stabilit că legea alegerilor parlamentare va fi supusă votului la finalul acestei sesiuni şi va viza un număr scăzut de parlamentari şi sistem bicameral.

140 afișări
Imaginea articolului Gorghiu: La sfârşitul sesiunii vom da vot pe legea alegerilor parlamentare, cu număr redus de aleşi

Gorghiu: La sfârşitul sesiunii vom da vot pe legea alegerilor parlamentare, cu număr redus de aleşi (Imagine: Dan Tautan/Mediafax Foto)

Întrebată ce au discutat copreşedinţii PNL cu preşedintele PSD, Victor Ponta şi cu ceilalţi reprezentanţi ai Puterii, miercuri, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, Alina Gorghiu a precizat că a fost ”o discuţie, nu o negociere”, pentru că ”s-a simţit că este un blocaj privind discuţiile în comisia de cod electoral, privind legea de organizare a alegerilor parlamentare”.

Alina Gorghiu a menţionat că întâlnirea a fost iniţiată de cei de la PSD şi că, în urma discuţiilor, ”s-a stabilit calendarul în care va fi adoptă legea pentru alegerile parlamentare.

”Marţi, în comisie care va înainta Senatului propunerea. Nu s-a discutat numărul de parlamentari, pentru că trebuie stabilită norma de reprezentare, dar am agreat că trebuie micşorat numărul de parlamentari. S-a mers pe ideea de bicameralism şi un Parlament mai suplu”, a precizat copreşedintele PNL.

Ea a ţinut să precizeze că, în momentul în care va avea loc şedinţa comisiei parlamentare de cod electoral, cu cifrele de la INS în faţă, se va propune norma de reprezentare şi vom şti şi numărul de parlamentari.

”La sfârşitul acestei sesiuni, va fi dat vot pe această lege. Va exista un număr redus de parlamentari şi va fi sistem bicameral”, a spus Alina Gorghiu.

Copreşedintele PNL nu a precizat numărul de parlamentari care ar putea fi convenit în urma discuţiilor din Parlament.

”Nu s-a fixat un număr. Categoric nu ca la ultimele alegeri. Va fi diminuat numărul”, a precizat Gorghiu, adăugând că acest aspect se va discuta luni, la şedinţa de conducere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici