Guvernul a adoptat Strategia Generală privind Descentralizarea

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, Strategia Generală privind Descentralizarea, document care prevede delegarea unor competenţe de la autorităţile centrale la cele locale în şapte domenii, respectiv agricultură, educaţie, sănătate, cultură, tineret şi sport, mediu şi turism.

2256 afișări
Imaginea articolului Guvernul a adoptat Strategia Generală privind Descentralizarea

Guvernul a adoptat Strategia Generală privind Descentralizarea (Imagine: Shutterstock/ Mediafax Arhiva Foto)

”Am adoptat Strategia Generală privind Descentralizarea. Strategia se referă la descentralizarea competenţelor în şapte domenii, respectiv agricultură, educaţie, sănătate, cultură, mediu, tineret şi sport şi turism. Astfel, în conformitate cu calendarul aflat la această strategie, în termen de trei luni de la data adoptării strategiei, toate ministerele de linie vor adopta analize de impact cu privire la strategiile în domeniilor lor, iar în maximum şapte luni, în funcţie de analizele de impact şi analizele de oportunitate pe care fiecare minister le va face, se vor adopta legile sectoriale pe fiecare domeniu de descentralizare”, a anunţat vicepremierul Sevil Shhaideh.

Ea a precizat că pe Agricultură este vorba despre descentralizarea implementării politicilor cu privire la amenajarea şi dezvoltarea durabilă a teritoriilor rurale, avizele şi autorizările în privinţa desfăşurării activităţilor agricole, în domeniul Culturii avizarea concesionării dării în folosinţă sau avizării intervenţiilor la monumentele istorice de clasă B, în Turism la oportunitatea transferului cu privire la emiterea brevetului de de turism şi testarea ghizilor, clasificarea structurilor de primire turistică, autorizarea plajelor turistice, avizarea documentaţiilor tehnice privind construcţiilor din domeniul turismului.

De asemenea, potrivit strategiei, în domeniul protecţiei mediului descentralizarea se referă la elaborarea strategiilor în domeniul protecţiei mediului, la parcurgerea procedurilor privind actualizarea şi revizuirea avizelor, acordurilor, autoritzaţiilor de mediu, realizarea lucrărilor de întreţinere şi ecologizarea plajelor turistice, în Sănătate la descentralizarea activităţilor desfăşurate de direcţiile de sănătate publică, respectiv încheierea contractelor cu cabinetele medicilor de familie, coordonarea unităţilor sanitare din reţeua autorităţilor locale, în domeniul educaţiei la descentralizarea activităţilor extraşcolare care se desfăşoară în palatele copiilor sau cluburile copiilor, iar în Tineret şi Sport la descentralizarea activităţilor care se desfăşoară în taberele şcolare, în cluburile şcolare şi cluburile sportive.

”Autorităţile locale vor primi competenţe exclusive de implementare. Tot ceea ce ţine de reglementări naţionale, control, inspecţie rămâne atributul exclusiv al autorităţilor centrale. Avantajul descentralizării, aşa cum a fost repetat, este de aducere a tuturor serviciilor publice mai aproape de cetăţeni”, a mai spus Shhaideh.

Ea a fost întrebată dacă au autorităţile locale personal pregătit pentru aceste competeţe.

”În acest moment nu vorbim de competenţele pe care le au astăzi autorităţile locale, ci de pregătirea procesului de descentralizare. (...) În acest moment vorbim doar de analizele de impact, apoi de legile sectoriale. Probabil că desfăşurarea acestor competenţe de către autorităţile locale le discutăm începând de la anul”, a precizat vicepremierul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici