Guvernul a alocat 19,6 mil. lei pentru 233 primării PDL şi 21,2 mil. lei pentru 577 primării PNL

Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 68,3 milioane lei (echivalentul a peste 16,5 milioane euro), din care 19,6 milioane lei pentru un număr de 233 primării conduse de reprezentanţi PDL şi 21,2 milioane lei, dar împărţite la un număr mai mare de primării PNL, de 577 unităţi administrative.

39 afișări
Imaginea articolului Guvernul a alocat 19,6 mil. lei pentru 233 primării PDL şi 21,2 mil. lei pentru 577 primării PNL

Guvernul a alocat 19,6 mil. lei pentru 233 primării PDL şi 21,2 mil. lei pentru 577 primării PNL (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Pentru PSD au fost repartizate fonduri către un număr aproape egal cu cel al primăriilor PDL, respectiv 232 unităţi conduse de social-democraţi, dar banii alocaţi au depăşit cu puţin un total de 13 milioane lei.

UDMR a primit fonduri totale de 4,2 milioane lei, pentru 34 de primării, conform calculelor MEDIAFAX.

Alocarea banilor a fost decisă de Guvern prin hotărâre aprobată în ultima şedinţă şi a fost efectuată din Fondul de rezervă bugetară, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru finanţarea unor proiecte de investiţii şi a unor cheltuieli curente şi de capital.

Prin acelaşi act normativ, bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost suplimentat cu 18,5 milioane lei, banii urmând să fie alocaţi bisericilor şi altor unităţi de cult.

Astfel de hotărâri au mai fost aprobate de Guvern şi pe parcursul anului trecut, când sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale au fost suplimentate din Fondul de rezervă bugetară, iar banii au fost alocaţi mai multor primării, preponderent de la PDL şi PNL, tot pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital.

În urmă cu un an, Guvernul PSD-PDL a repartizat autorităţilor locale fonduri de 662 milioane lei din sume defalcate din TVA pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive, cei mai mulţi bani fiind alocaţi primăriilor conduse de cele două partide.

Hotărâri similare de distribuire a sumelor defalcate din TVA au fost aprobate şi de Guvernul PNL, pe finalul anului 2008, iar banii au fost alocaţi atunci în principal către primării conduse de PNL şi PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici