Guvernul reduce cabinetele demnitarilor, în cele mai multe cazuri cu un singur post

Numărul posturilor din cabinetele demnitarilor a fost redus prin ordonanţă de Guvern, în cazul funcţiilor de demnitate publică asimilate rangului de secretar de stat, care sunt cele mai numeroase în administraţia centrală, reducerea fiind de un singur post la fiecare cabinet. Reducerea a fost operată prin ordonanţă aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

660 afișări
Imaginea articolului Guvernul reduce cabinetele demnitarilor, în cele mai multe cazuri cu un singur post

Guvernul reduce cabinetele demnitarilor, în cele mai multe cazuri cu un singur post (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

La finalul şedinţei, vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat că pentru cabinetul primului-ministru, care include 18 posturi, nu se va opera reducerea, iar pentru funcţiile de vicepremier cu portofoliu şi ministru de stat cabinetul va fi redus de la 15 la 12 posturi. Pentru funcţia de vicepremier fără portofoliu sau de ministru, ministru delegat, secretar general al Guvernului, şef al Cancelariei primului-ministru cabinetul va fi redus de la 13 la 8 posturi.

În acelaşi timp, pentru funcţiile de secretar de stat, adjunct al secretarului general al Guvernului, asimilaţi ai acestora din cadrul ministerelor, Secretariatului General al Guvernului şi Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul cabinetul demnitarului va fi redus de la 5 la 4 posturi, iar pentru conducătorii de organe de specialitate ai administraţiei publice centrale cu rang de sceretar de stat va fi operată o reducere de la 4 la 3 posturi.

Dragnea a arătat că, după reorganizarea ministerelor, vor exista circa 60 de secretari de stat în cadrul acestora.

Vicepremierul a mai spus că, la cererea premierului Victor Ponta, până la 30 martie toţi miniştrii vor prezenta noi propuneri de reorganizare a ministerelor în sensul reducerii de personal. În urma acestei reorganizării, a asigurat Dragnea, numărul posturi de conducere va fi redus spre jumătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici