Hollande, favorabil menţinerii Schengen şi aderării României

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a declarat, miercuri, după întrevederea cu premierul Dacian Cioloş, că sistemul Schengen trebuie îmbunătăţit, având în vedere că o destrămare a acestuia ar avea consecinţe extrem de grave pentru UE, el arătându-se deschis aderării României la acest spaţiu.

4130 afișări
Imaginea articolului Hollande, favorabil menţinerii Schengen şi aderării României

Hollande, favorabil menţinerii Schengen şi aderării României (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Hollande a abordat, în cadrul declaraţiilor oficiale susţinute împreună cu premierul român, problema aderării României la Schengen.

"Am vrut, de asemenea, să reamintim că am vrea să asigurăm un viitor Spaţiului Schengen. Pentru că o destrămare a sistemului Schengen ar avea consecinţe extrem de grave pentru Uniunea Europeană. Trebuie să îmbunătăţim sistemul Schengen, va trebui să rediscutăm un anumit număr de reglementări şi de moduri de aplicare, dar trebuie să păstrăm spaţiul de liberă-circulaţie Schengen", a afirmat Hollande.

"România vrea de mult timp să devină membră cu drepturi depline a Spaţiului Schengen. Iar miniştrii de Interne ai ţărilor noastre discută în acest moment pentru a stabili ce etape trebuie să parcurgem în materie de securitate şi care de altfel au fost deja discutate de prietenii noştri români. Securitatea este - şi discutăm cu toţii, în special în Parlamentul European - despre registrul european al pasagerilor, pentru că acest lucru va permite verificările şi va facilita aderarea României la spaţiul Schengen cu spaţiul aerian", a precizat el.

Hollande a evocat, la începutul declaraţiilor de presă, faptul că Dacian Cioloş a fost un ''excelent comisar european pentru Agricultură'' într-un moment dificil pentru acest domeniu.

El s-a referit şi la chestiunea romilor, arătând că atât România, cât şi Franţa trebuie să facă un efort de integrare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici