Huluban, instalat secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare din MApN

Sebastian Huluban a preluat oficial, vineri, funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare şi planificare din cadrul MApN, fiind numit în locul lui Viorel Oancea.

721 afișări
Imaginea articolului Huluban, instalat secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare din MApN

Huluban, instalat secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare din MApN (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Mulţumesc domnului ministru Dobriţoiu pentru sprijin şi pentru încrederea investită în mine. Cred că este pentru prima dată când atât ministrul, cât şi secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare au lucrat în cadrul acestui Departament. În consecinţă, am deplină încredere că Departamentul va acţiona pe coordonatele pe care le merită şi le va merita întotdeauna. Vă cunosc pe cei mai mulţi dintre dumneavoastră, ştim ce avem de făcut, ştiu ce puteţi dumneavoastră. Trecem la treabă, iar rezultatele vor fi, cu siguranţă, cele care sunt aşteptate de la noi", a declarat secretarul de stat Huluban în cadrul ceremoniei de învestire, la care a fost prezent şi ministrul Corneliu dobriţoiu, conform unui comunicat al MApN remis agenţiei MEDIAFAX.

Doctor în istorie al Universităţii Bucureşti, Sebastian Huluban este licenţiat în Ştiinţe Politice al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Sebastian Huluban a fost numit în fruntea departamentului, prin decizie a premierului Victor Ponta.

Viorel Oancea deţinea această funcţie din ianuarie 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici