Igaş: I-am transmis lui Boc să facă ordine în ministere, după moţiune se impun schimbări şi comasări
Liderul senatorilor PDL, Constantin Igaş, a declarat, luni seară, la Antena 3, că parlamentarii democrat-liberali i-au spus lui Boc "să facă ordine în ministere" imediat după moţiune, menţionând că se impune schimbarea unor miniştri şi comasarea unor ministere, atribut care aparţine premierului.
Igaş: I-am transmis lui Boc (Foto) să facă ordine în ministere, după moţiune se impun schimbări şi comasări (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Ceea ce ne revine nouă, oamenilor politici, celor care susţin Guvernul e să punem o anumită presiune pe Guvern şi într-adevăr să vedem la nivel de minister, la nivel de agenţie, că şi acei secretari de stat, şi acei directori să coboare plafonul salarizării mult mai jos. În acel moment devenim credibili, puterea exemplului e cea mai bună. Şi acesta este mesajul pe care noi i l-am transmis premierului, imediat după moţiune să treacă la acest lucru, a face ordine în ministere", a spus Constantin Igaş la Antena 3.
Senatorul PDL a menţionat, întrebat fiind dacă trebuie păstraţi aceiaşi oameni în fruntea ministerelor, că acest lucru "este atributul primului-ministru".
"E atributul primului-ministru să-şi schimbe oamenii. (...) Dar cred că se impune schimbarea unor miniştri. Că se vor comasa, că nu se vor comasa ministere, n-am ce să discut aici, e treaba primului-ministru. Cert e că domnia sa trebuie să vină în faţa opiniei publice, şi în faţa noastră, a parlamentarilor care îl sprijinim să ne spună concret care sunt măsurile şi să le şi facă. Trebuie să şi recunoaştem în anumite momente că sunt şi greşeli", a conchis Igaş.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Pai probabil ca guvernul oricum se va restructura si el pentru ca ii pasa de viitorul tarii.