Igaş: Să luăm în calcul că 2011 va fi anul în care România va adera la Spaţiul Schengen

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, miercuri, la Sibiu, că este optimist şi că "2011 va fi anul în care România va adera la Spaţiul Schengen", pentru că au fost îndeplinite "toate obiectivele" şi ţara este pregătită.

34 afișări
Imaginea articolului Igaş: Să luăm în calcul că 2011 va fi anul în care România va adera la Spaţiul Schengen

Igaş: Să luăm în calcul că 2011 va fi anul în care România va adera la Spaţiul Schengen (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, este de părere că România va adera la Spaţiul Schengen în prima parte a anului 2011, aşa cum era prevăzut iniţial, fiind făcute toate demersurile în acest sens.

"Să ne păstrăm optimismul şi speranţa şi să luăm în calcul că 2011 va fi anul în care România va adera la Spaţiul Schengen datorită faptului că ne-am îndeplinit toate obiectivele şi solicitările trasate de partenerii europeni. Nu avem ce să reproşăm nimănui, suntem în grafic. Am avut acele comisii de evaluare, şapte la număr - ultima a avut loc în decembrie, raportul fiind unul pozitiv. Sunt lucruri care s-au întâmplat şi ne dau speranţe că vom adera în 2011. Haideţi să vedem partea plină a paharului, nu cea goală, şi să îndemnăm şi ceilalţi oameni politici, partide politice, să facă acelaşi lucru: să militeze pentru cauza României", a spus Igaş.

Igaş a adăugat că Guvernul a îndeplinit tot ce şi-a asumat şi susţine aderarea la data stabilită.

"Noi milităm pentru data la care am stabilit de comun acord cu partenerii noştri din UE să aderăm. Repet, noi nu am făcut altceva decât să ne facem datoria, să ducem la bun sfârşit toate cele asumate în întâlnirile pe care le-am avut. Şi eu, şi reprezentanţii Guvernului şi Preşedintele României, nu am făcut altceva decât să milităm pentru cauza României. Din păcate, alţi lideri politici, când s-au dus la Bruxelles sau în altă parte, nu au făcut altceva decât să încerce să amâne această dată şi să îi convingă pe partenerii noştri că România nu este pregătită pentru a adera. Este un lucru neadevărat, un lucru fals, iar ultimul raport de monitorizare, de verificare, ne-a dovedit şi ne-a convins că am făcut ce trebuia să facem", a afirmat Igaş.

Miniştrii de Interne ai Franţei şi Germaniei au transmis CE o scrisoare prin care se solicită amânarea aderării României, dar şi a Bulgariei, la Schengen, solicitarea fiind de asemenea adresată preşedinţiei belgiene a UE şi Ungariei, care va prelua preşedinţia, au declarat surse europene. Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un demers franco-german adresat atât Comisiei Europene, cât şi preşedinţiei belgiene în exerciţiu a UE, precum şi viitoarei preşedinţii ungare a Uniunii, al cărei mandat va începe la 1 ianuarie 2011.

Miniştrii de Interne ai Germaniei şi Franţei au apreciat, în scrisoarea transmisă CE, că decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar trebui discutată "când cele două state vor începe progrese ireversibile în lupta împotriva corupţiei, a criminalităţii organizate şi a reformei".

"Nu sunt reunite toate condiţiile pentru aderarea celor două ţări la Spaţiul Schengen", scriu cei doi miniştri în scrisoarea obţinută de RFI România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici