Iliescu: Băsescu, Berceanu, Videanu, familia Cocoş s-au consolidat în perioada Iliescu
Ion Iliescu declară că Traian Băsescu comite o "discriminare" prin afirmaţia potrivit căreia "în perioada lui Iliescu s-ar fi consolidat Voiculescu, Patriciu şi Vântu", întrucât nu continuă enumerarea cu "Băsescu şi Berceanu şi Videanu şi familia Cocoş", care s-au consolidat în aceeaşi perioadă.
Iliescu: Băsescu, Berceanu, Videanu, familia Cocoş s-au consolidat în perioada Iliescu (Imagine: Alex Drifter/Mediafax Foto)
"În ceea ce priveşte afirmaţia demagogică pe care o tot repetă, că «în perioada lui Iliescu s-ar fi consolidat Voiculescu, Patriciu şi Vântu», oare de ce comite domnia sa o asemenea discriminare şi nu continuă enumerarea că, tot în aceeaşi perioadă, s-au consolidat şi Băsescu şi Berceanu şi Videanu şi familia Cocoş, cu toate clientelele lor?", afirmă Iliescu într-o postare pe blog.
"Să nu se subestimeze din acest punct de vedere domnul Băsescu, familia şi apropiaţii săi!", scrie Ion Iliescu.
El califică drept falsă teza lui Traian Băsescu potrivit căreia "ar înflori corupţia şi hoţiile în perioadele de linişte şi echilibru social".
"Din contră, aşa cum arată experienţa, acestea se amplifică tocmai în perioade de tensiune, perturbare a climatului politic şi social, de permanente scandaluri şi conflicte instituţionale, pe care de cinci ani de zile le întreţine preşedintele Băsescu", consideră fostul şef al statului.
"Iar în ceea ce priveşte concepţia sa despre modernizare în general şi despre modernizarea statului în particular, ne-am lămurit suficient", adaugă el, încheindu-şi postarea cu formula: "Ne ajunge! Gata!".
În aceeaşi postare, Iliescu se referă din nou şi la afirmaţia lui Traian Băsescu, care a susţinut că se află în competiţie electorală cu el.
"Îmi pare rău pentru dânsul, dar nu mai are această şansă. Altminteri, în euforia sa maladivă, poate să-şi închipuie orice, inclusiv că se află în competiţie chiar şi cu Napoleon Bonaparte!", scrie fostul preşedinte.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Craiova, că nu acceptă "liniştea" pe care ar dori-o Iliescu, Vanghelie, Vântu, Patriciu sau Voiculescu şi a spus că aceştia au nevoie de linişte pentru că "trebuie continuat modul în care ei au devenit proprietari pe timpul lui Ion Iliescu".
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





daca vreau pot sa ud si canapeaua
IAR TU N-AI FACUT NIMIC G*,ha ha ha ha ha
UITATI-VA LA POZA DE LA ARTICOL, LA MINA LUI ILICI (CA O GHEARA) SI LA FATZA LUI !!
BRRR !! SINISTRU MAI ESTE ! CEAUSESCU ERA MIEL BLIND PE LINGA SCARAOTCHI ROSU !