Iliescu: Băsescu e un om coleric, impulsiv, cu ieşiri necontrolate
Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, vineri, că actualul preşedinte, Traian Băsescu, este un om coleric, impulsiv, care are ieşiri necontrolate, el comentând astfel filmul în care pare că Băsescu loveşte un copil, la un miting electoral din 2004.
Iliescu: Băsescu e un om coleric, impulsiv, cu ieşiri necontrolate (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Este vorba despre faptul că domnul Băsescu este un om coleric, impulsiv şi are asemenea ieşiri necontrolate. Nu e primul caz. Sunt consecinţele acestei maniere de comportare a unei persoane, ce să discuţi în plus?", a comentat Iliescu.
Iliescu a spus că filmul respectiv vorbeşte de la sine, el subliniind că nu vrea să facă nicio interpretare personală.
El a relatat că a văzut-o, vineri dimineaţă, la un post de televiziune, pe mătuşa băiatului, despre care a spus că este o femeie tânără şi inteligentă şi care a confirmat că, imediat după manifestarea electorală, băiatul, speriat, a venit la ea i-a spus că a fost lovit de Traian Băsescu.
Cotidianul "Gardianul" a publicat, joi seară, o filmare în care preşedintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral.
Într-o primă referire la conţinutul imaginii, preşedintele a refuzat să opineze dacă filmul este sau nu trucat.
După câteva ore, într-o declaraţie publică pe această temă, Băsescu a refuzat din nou orice comentariu asupra "calităţii" casetei difuzate.
"Vă pot spune ce văd eu pe caseta pe care o difuzaţi. M-am uitat foarte atent la emisiune. Văd o femeie disperată, cu care vorbeam, aproape în genunchi şi văd un copil care râde după ce se dă înapoi. Nu cred că un copil lovit, aşa cum spunea domnul Patriciu, întâi în plex şi pe urmă peste faţă, râde şi nu îşi pune mâinile la faţă sau la plex. Cred că s-a ajuns prea departe cu campania murdară şi asta arată disperarea", a spus el, în timpul aceleiaşi declaraţii de presă pe tema incidentului de la Ploieşti.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





da ba Iliescule tu te controlezi, nu ai avut decat 2 iesiri necontrolate, prima in 1989 rezultat:3000 de oameni omorati si a doua la mineriade, rezultat=100 de oameni omorati!! cum poate comenta niste acuzatii aberante un om care are mainile murdare de sange???
Iliescu nu a inteles nimic pentru ca nu era in ruseste.Daca era real, cineva scotea imaginea asta de mult, facea bani cu ea, nu astepta nimeni 5 ani. Nu tine nici argumentul ca a avut-o Patriciu pt ca a zis chiar el ca nu a avut dovezi video. Deci, e clar: isi bat joc de noi ca sa ne faca sa-l votam pe Geoana, ceea ce pentru ei inseamna de fapt ingrosarea conturilor.
auzi cine vorbeste ,,MAI ANIMALULE'', de fapt iliescu isi facea portretul cu care ne-a oripilat ani la rand. Profitorii liberali cu dosare penale, ii aduc omagii, probabil ii studiaza si opera revolutionara. Insusi ceausescu se considera un revolutionar. De dincolo de mormant, ceausescu jubileaza, sistemul mafiot, comunisto-securist are continuitate si dupa 20 de ani. CAT despre filmulet e clar ca e o facatura, nici prostimea care v-a votat nu va mai crede. Sunteti DISPERATI, psd-ul se rupe..