Iliescu către Ponta: Dacă nu te înţelegi cu Crin Antonescu, vin eu să discut cu el

Enervat de faptul că Victor Ponta nu reuşeşte să negocieze cum trebuie cu Crin Antonescu, preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, a avut astăzi, la întâlnirea social-democraţilor, o reacţie dură.

Ion Iliescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ion Iliescu i-a transmis preşedintelui PSD, Victor Ponta, că nu este de acord ca partidul să cedeze candidatura pentru CJ Buzău şi că dacă nu reuşeşte să negocieze cu liberalii va veni personal să discute cu Crin Antonescu.

Social-democraţii buzoieni au ridicat problema candidaturii pentru Consiliul Judeţean, spunând că nu sunt de acord cu acordul încheiat de Victor Ponta cu Crin Antonescu potrivit căruia liberalii vor desemna candidatul pentru această funcţie. Actualul preşedinte al CJ Buzău, Victor Mocanu, a venit în şedinţa Comitetului Executiv al PSD pentru a transmite că nu este de acord cu decizia luată la centru.

În apărarea celor din Buzău a sărit preşedintele de onoare al PSD. Surse din partid au declarat, pentru gândul, că Ion Iliescu i-a cerut lui Victor Ponta să renegocieze acordul cu liberalii. "Dacă nu te înţelegi cu Crin Antonescu, vin eu să discut cu el", i-a spus preşedintele de onoare al PSD lui Ponta.

"Este o pretenţie aberantă a celor de la PNL. Nu vom ceda Consiliul Judeţean, vor exista negocieri. Dacă va fi nevoie, mă voi implica personal în aceste discuţii", a declarat, pentru gândul, Ion Iliescu.

Crin Antonescu a afirmat în repetate rânduri că nu va accepta schimbarea candidaţilor pentru alegerile locale. Potrivit înţelegerii între social-democraţi şi liberali, în judeţul Buzău, PNL va desemna candidatul pentru Consiliul Judeţean, iar PSD pe cel pentru Primărie. Social-democraţii nu sunt de acord cu această împărţire, cerând să desemneze ambii candidaţi, deoarece funcţiile aparţin deja PSD.

"Ion Iliescu nu înţelege că prin aceste declaraţii irită foarte mult partenerii de alianţă", susţin cei din conducerea PSD.

Citeşte mai multe pe www.gandul.info

comenteaza si tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
iliescu ,
crin antonescu ,
ponta
COMENTARII
  • gonzales 16 feb 2012

    e bine ne nelule ca teai dat de gol oricum antonescu mirosea de la o posta a * politica de asta o parte din pnl au plecat la pdl iar altii au ramas cu un gust amar dupa ce a intrat la conducerea pnlului sati fie mormintul lui bratianu plapuma cind te culci * ca ai deturnat adevarata politica

  • Bianca 8 feb 2012

    adevarul este ca Ponta ar putea mai mult si PSD -ul ar putea mai mult dar, ii trage in jos acesiti bolovani mizeri......... .antenescu cretinul si voiculescu motanul descreierat !!

  • Revolutionaru' sibiu 8 feb 2012

    Vezi, nea nelule daca ai instruit carlanul numai intr-o anumita chestiune, acum a si inceput sa-ti faca probleme.Mai da-i cate un ghjont in spate, ca n-are el curajul sa ti-l intoarca si mai adu-i aminte cine l-a facut om pe el, daca vrei sa nu ai soarta lui geoana

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa