Iliescu, despre criticile ambasadorilor la adresa României: Mai bine să-ţi spună decât să nu-ţi spună

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, joi, întrebat despre criticile formulate de mai mulţi diplomaţi la adresa României, că obiecţiile critice trebuie privite cu înţelegere, el adăugând: "E mai bine să-ţi spună decât să nu-ţi spună".

Iliescu,despre criticile ambasadorilor la adresa României: Mai bine să-ţi spună decât să nu-ţi spună (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Sigur, maniera în care o fac e de discutat, dar e mai bine să-ţi spună decât să nu-ţi spună. Şi datoria lor ca trimişi ai statelor respective este tocmai să comunice cu organismele naţionale tocmai pentru că prin sprijin reciproc să depăşim nişte momente dificile. Şi noi putem să avem reproşurile noastre la adresa unor parteneri şi este bine ca acestea să se discute într-un cadru amical pentru că nimeni nu are vreun interes să deterioreze relaţia", a spus Ion Iliescu, referindu-se la faptul că în ultimele zile mai mulţi ambasadori au reclamat că unor companii străine li se cere mită la intrarea pe piaţa din România.

Iliescu a apreciat că aceste observaţii critice trebuie privite cu înţelegere "pentru că nu sunt observaţiile unor vrăjmaşi ai ţării, ci ale unor prieteni sinceri, care vor să ajute".

Pe de altă, el a apreciat, referindu-se la relaţia româno-franceză, că "toţi românii păstrează tradiţional sentimente bune, calde faţă de Franţa".

"Mulţi intelectuali români s-au format în Franţa şi Franţa ne-a fost sprijinul politic cel mai important în dezvoltarea noastră modernă. Tot secolul XIX ne-a fost marcat de eforturile noastre pentru statalitate şi apoi pentru făurirea statului naţional unitar şi Franţa ne-a fost un sprijin constant. Şi asta a intrat în conştiinţa românilor", a spus fostul preşedinte.

El a mai apreciat că România ar trebui să înveţe de la Franţa "această statornicie şi acest efort eficace al francezilor pentru a ţine pasul cu dezvoltarea modernă, în plan politic dar şi tehnologic pentru că tehnologia domină de aproape jumătate de secol toată dezvoltarea contemporană".

"Iar secolul XXI a debutat printr-o dominaţie puternică a progresului tehnologic ca element fundamental al progresului nostru social", a concluzionat Iliescu.

Ambasadorii american şi francez au declarat, recent, că unor firme din ţările pe care le reprezintă li s-a cerut mită pentru a intra pe piaţa din România.



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
ILIESCU ,
AMBASADORI ,
CRITICI
COMENTARII
  • bir dajdie 15 iul 2011

    cainii care latra,nu musca pe ascuns,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,sau cainii mor de batranete iar hienele de grija altora

  • TIMISOREAN 15 iul 2011

    pt CLUJEANUL PD
    Dar tu PDist coclit si lingau de punte ,scoate nasul din dosul marinerului si uitate ce zic occidentalii nu devia de la subiect PD in franceza inseamna gaozar

  • zorro 15 iul 2011

    Indiferent de natura lui ca politician, are dreptate.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa