Iliescu, despre tensiunile din USL: Am văzut cu regret; se pot depăşi cu înţelepciune

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că a văzut cu regret faptul că în USL există tensiuni, el arătând că acestea se pot depăşi cu înţelepciune.

229 afișări
Imaginea articolului Iliescu, despre tensiunile din USL: Am văzut cu regret; se pot depăşi cu înţelepciune

Iliescu, despre tensiunile din USL: Am văzut cu regret; se pot depăşi cu înţelepciune

"Am văzut cu regret, dar eu sper să se depăşească aceste momente tensionate pentru că nu este folositor nimănui. USL a fost o reuşită politică şi e păcat să nu se folosească în continuare, să nu se consolideze chiar această cooperare a forţelor politice care şi-au asumat răspunderea guvernării. Sunt încrezător că până la urmă se va depăşi. Se poate, cu înţelepciune se poate", a spus Ion Iliescu.

El a adus în discuţie relaţia sa cu Corneliu Coposu, în care, deşi au existat momente tensionate, s-a găsit calea dialogului.

"Vă amintesc că am avut momente tensionate şi la începuturile noastre, după Revoluţie, şi eram doi adversari remarcabili - domnul Coposu şi cu mine. Era foarte aspru, dar am găsit calea dialogului. Nu s-a întâmplat ca vreodată să îl invit pe domnul Coposu la un dialog şi să nu vină. Nu s-a întâmplat ca să dorească să se întâlnească cu preşedintele ţării, funcţie pe care o aveam atunci, şi să nu aibă mereu uşa deschisă", a spus Iliescu.

În ceea ce priveşte tensiunile dintre liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, Iliescu a precizat că este vorba de adversităţi care pot apărea în cadrul aceeliaşi formaţiuni politice.

"Înţelepciunea trebuie să treacă peste. Altminteri, toţi avem orgolii şi nu ştim să le înfrânăm. Chiar remarcam această înţelepciune a unor oameni tineri din politică. Eu cred că vor găsi înţelegere. Interesele politice sunt dincolo de sentimente şi resentimente individuale", a mai spus Iliescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici