Iliescu: În PSD există "frânari" care "pun tălpi" celor capabili şi credibili

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, la întâlnirea cu membrii PSD Bucureşti, că în partid există "frânari" care "pun tălpi" celor capabili şi credibili, pentru a-şi menţine interesele şi "gaşca de subordonaţi".

26 afișări
Imaginea articolului Iliescu: În PSD există "frânari" care "pun tălpi" celor capabili şi credibili

Iliescu: În PSD există "frânari" care "pun tălpi" celor capabili şi credibili (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Avem şi frânari în partid care pun tălpi celor capabili şi celor credibili, ca să-şi menţină interesele şi gaşca de subordonaţi", a spus Iliescu.

El a pledat pentru crearea unui climat de partid veritabil stânga, cu un crez politic serios şi care să slujească aşa cum trebuie acest crez, nu privind numai prin prisma interesului personal şi al găştii promovate.

"Să ne debarasăm de aceste mentalităţi!", a îndemnat Iliescu.

El a arătat că în PSD trebuie în acest moment să se creeze un spirit militant, de angajare, similar celui din 1999, de dinaintea câştigării alegerilor din 2000 şi, în al doilea rând, este necesară promovarea unor oameni credibili.

"Cu o structură flexibilă, operaţională şi eficientă, am reuşit să dezvoltăm o activitate de partid vie, în întreg partidul. În 1999 deja PSD de atunci, PDSR, era o forţă. În plan parlamentar desfăşuram o bătălie susţinută, iar în teritoriu câştigam evident", a spus Iliescu.

Preşedintele de onoare al social-democraţilor a precizat că nu "simte" că în acest moment PSD este la celaşi nivel de pregătire.

"În 2000, când am avut alegerile, am mers ca într-un marş forţat, şi am câştigat. Cam ne aflăm, la etapa corespunzătoare lui 1999, nu simt că ne aflăm la acel nivel de pregătire. Este prima chestiune pe care ar trebui să o facem, în partid: să creăm un spirit de angajare, spirit militant, să ne spijinim pe oameni care au ceva de spus, care se angajează, nu care vin după nu ştiu ce interese personale în partid", a spus Iliescu.

El a precizat că este necesară promovarea oamenilor credibili în PSD.

"Dar asta e problema cheie, şi în primul rând trebuie să începem cu partidul, cu întărirea muncii politice şi spiritului militant alor noştri şi pregătirea: când ieşim în faţă, să o facem cu oameni credibili. Cei care vorbesc în numele partidului, să fie oameni care o fac şi cu mintea şi cu inima, cu sufletul. Că lumea te simte, ce ai în guşă e şi-n căpuşă. Că unii - vorba lui Arghezi - fumează una şi spun altceva. Nu avem nevoie de fumători care vorbesc pe alte limbi. Avem nevoie de oameni care să creadă în ceea ce spun şi să se implice în ceea ce afişează că e crezul lor politic", a spus Iliescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici