Iliescu: Interceptările dovedesc că Voicu e lăudăros şi guraliv

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, pentru Gândul, că înterceptările telefonice făcute publice de presă arată că senatorul Cătălin voicu este "lăudăros şi guraliv" şi a negat că acesta ar fi fost consilier prezidenţial, menţionând că era detaşat pe lângă Secretariatul CSAT.

Iliescu: Interceptările dovedesc că Voicu e lăudăros şi guraliv (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"E o vorbă populară cu privire la fudulie. Tot ce spune omul ăsta reflectă nişte vicii de caracter: pălăvrăgeală, lăudăroşenie, fudulie. Este lăudăros şi guraliv. Spune şi promite multe, dar ce putea el să facă?!", a comentat Ion Iliescu pentru Gândul stenogramele DNA, în care Cătălin Voicu face diverse aranjamente pentru politicieni şi oameni de afaceri. El a precizat totodată că este suprins de apariţia unor astfel de transcripturi.

"Această practică a înregistrărilor din păcate văd că reia nişte năravuri pe care le tot dezavuasem", a afirmat fostul şef al statului.

Iliescu mai spune că "tot ceea ce se vehiculează în presă", cu privire la calitatea de consilier prezidenţial a lui Cătălin Voicu, pe vremea când el, era preşedinte, "e un fals ordinar".

"Acest om nu a avut, niciodată, o astfel de calitate. El, practic, nu a fost salariat al Administraţiei Prezidenţiale. El făcea parte din categoria unor oameni detaşaţi, pe lângă secretariatul CSAT, din partea Armatei, Internelor, SRI, SIE STS şi SPP".

Iliescu declară că nu l-a văzut pe Voicu în perioada mandatului său la Cotroceni şi că nu ştie nimic despre activitatea lui, întrucât era una "adiacentă, marginală".

"Ca să fiu sincer, m-a surprins chiar, la vremea respectivă, apariţia lui drept candidat al PSD la Bacău, pentru că nu ştiam să fi avut vreun fel de activitate în partid", a afirmat Ion Iliescu.

Cătălin Voicu scrie în CV-ul de pe site-ul Senatului, că, în perioada 2000-2004, a lucrat la Administraţia Prezidenţială, în calitate de Consilier pentru Ordine Publică şi Siguranţă Naţională la Departamentul Securităţii Naţionale.



comentează şi tu Momentan sunt 10 comentarii
Taguri:
ILIESCU ,
VOICU ,
CĂTĂLIN VOICU ,
VOICU SUSPENDAT PSD ,
COMENTARII
  • ETC 22 mar 2010

    In Romania nu a disparut comunismul, ci numai dictatura. Ca doar nu eu am dansat pe acest stil muzical in restaurante dandu-ma popular si populist in fata camerelor de luat vederi. Ce a spus Basescu(Frankenstein) despre stilurile muzicale ale poporului roman este un lucru trist, insa nu este adevarat. Traian Basescu a declarat, la prezentarea unui raport privind situatia tiganilor, ca acestia nu sunt respinsi de societate si a mentionat ca multi romani apreciaza obiceiurile, cantecele si solistii acestei etnii, el dandu-l ca exemplu pe Adi Minune. Traian Basescu reuseste sa manelizeze politica romaneasca. In mandatul sau am asistat la prea multe episoade care ne dovedesc acest lucru - de la relatia presedintelui cu capii lumii interlope, la discursul Elenei Udrea la Academia Romana, de la promovarea fara perdea a clientelei politice, la jignirea adversarilor politici, la certuri, conflicte, rasete mefistotelice. Nu sunt toate acestea un stil prost-manelist defect de a conduce tara?

  • petre 22 mar 2010

    Iliescu trebuie anchetat pentru inalta tradare pentru atitudinea pe care a avut-o fata de infractionalitatea economico-financiara pe care a "patronat-O", prin pozitia de noncombat vis-a-vis de afirmatiile colaboratorului VOICU - un MAFIOT care patrona reteaua nationala, retea ce trebuia refacuta !!!!! Convorbirile cifrate arata gravitatea infractionala a faptelor sale, si a faptului ca lucra "profesional". NU INTAMPLATOR DNA-ul CERE ARESTAREA infractorului. ESTE DEOSEBIT DE PERICULOS !!!!!!!!!!

  • moco 22 mar 2010

    Interceptarile dovedesc ca era un Mafiot care nu se ferea de nimic . probabil ca nu era nici cu toate tzigele pe cap.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa