Iliescu: Majorarea TVA înseamnă penalizarea întregii populaţii şi nu animă viaţa economică

Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat vineri, la RFI, că apreciază faptul că cei de la CC "s-au orientat", menţionând, pe de altă parte, că eventuala majorare a TVA înseamnă penalizarea întregii populaţii şi nu are rolul de a anima viaţa economică.

23 afișări
Imaginea articolului Iliescu: Majorarea TVA înseamnă penalizarea întregii populaţii şi nu animă viaţa economică

Iliescu: Majorarea TVA înseamnă penalizarea întregii populaţii şi nu animă viaţa economică (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Apreciez faptul că membrii Curţii s-au orientat şi nu au acţionat mecanic. Şi-au dat seama că în ceea ce priveşte pensiile, ar fi fost o gravă încălcare a prevederilor constituţionale şi oamenii aveau dreptul să reclame, dacă ar fi aprobat Curtea, la instanţele europene, ceea ce şi începuse. E păcat că Guvernul, în loc să facă o analiză serioasă a tuturor problemelor - şi au fost atâtea opinii, oameni de bună credinţă, care au exprimat păreri critice, motivate - să rezume toată acţiunea doar la măsuri punitive împotriva salariaţilor şi pensionarilor, în loc să gândească măsuri care să fie şi o bază, o platformă, un temei pentru o animare a vieţii economice, a activităţii economice", a spus Iliescu

Despre eventuala majorare a taxelor şi impozitelor, Iliescu a apreciat că "este o gândire eminamente negativă".

"Este o gândire eminamente negativă, pentru că efectul majorării TVA-ului înseamnă penalizarea întregii populaţii şi nu e de natură să anime cu nimic viaţa economică", a arătat fostul preşedinte.

Curtea Constituţională a decis, vineri, cu majoritate de voturi, că unele măsuri de austeritate din legile pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului, respectiv cele referitoare la pensiile speciale ale procurorilor, judecătorilor şi magistraţilor CC, cele privind reducerea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 de lei, sunt neconstituţionale.

Celelalte prevederi din legile austerităţii, printre care şi reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută, au fost declarate constituţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici