În drum spre Primărie. Ciprian Ciucu, independent: „Ştiu să schimb un obertain, dar şi să scriu singur o teză de doctorat. Am o relaţie pasională cu oraşul ăsta, nu ştiu să fur”

Ştie să schimbe un obertain, a trebuit să înveţe ca să-i arate socrului său că e „suficient de bărbat”, dar ştie să scrie şi o lucrare de doctorat. „Singur”, precizează apăsat, „îl fac pe eficienţa investiţiilor publice.

2969 afișări
Imaginea articolului În drum spre Primărie. Ciprian Ciucu, independent: „Ştiu să schimb un obertain, dar şi să scriu singur o teză de doctorat. Am o relaţie pasională cu oraşul ăsta, nu ştiu să fur”

În drum spre Primărie. Ciprian Ciucu, independent: „Ştiu să schimb un obertain, dar şi să scriu singur o teză de doctorat. Am o relaţie pasională cu oraşul ăsta, nu ştiu să fur” (Imagine: Facebook)

Ciprian Ciucu are 38 de ani şi provine din societatea civilă, informează gândul.info. A fost preşedinte al Consiliului Naţional de Integritate de unde şi-a dat demisia când a ales să candideze la primăria Capitalei, ca independent, cu sprijinul M10, partidul Monicăi Macovei.

De ce a luat această decizie? „Am călătorit în Europa, în oraşele Europei din vest, din nord-vest şi m-am enervat. Adică m-am enervat cumva pe noi. Cred că putem mai mult. Am văzut că suntem în urmă şi nu din cauza noastră, a cetăţenilor, în special din cauza administraţiei locale care nu este în stare să vadă de propriul buzunar. Am acumulat această frustrare, dacă vreţi, am ţinut-o, s-a acumulat din ce în ce mai mult, până anul ăsta când am zis: ok, trebuie să mă implic şi eu, să fac mai mult”, spune el într-un interviu acordat Gândul.

Recunoaşte că, în acest moment, nu are bani pentru a-şi susţine singur campania electorală. Speră că va convinge oamenii că este o alternativă viabilă şi că îl vor ajuta să ajungă la Primăria Capitalei. „Nu aş vrea ca unicul criteriu în democraţie să fie banul, să cumpărăm semnături, să cumpărăm voturi, să cumpărăm publicitate, să cumpărăm ziarişti. Aş vrea să fie dincolo de bani. Evident, banii sunt importanţi, dar democraţia nu este doar despre bani”, spune Ciucu.

Când e întrebat dacă se fură în politică spune doar : „Aoleo...”. Promite că va publica donaţiile pe care le va primi şi cheltuielile pe care le va face în campanie săptămânal.

Cine sunteţi şi ce vreţi?

Sunt Ciprian Ciucu şi vreau să fiu primarul Bucureştiului.

Ce v-a apucat?

Am o relaţie pasională cu oraşul ăsta şi am avut ocazia să-l compar. Îmi aduc aminte de cursurile de teorie a modernizării din facultate în care profesorul îmi spunea că oamenii vor să facă mai bine şi să-şi modernizeze ţara şi oraşele în momentul în care călătoresc. Pentru că, prin comparaţie, văd cum este în altă parte. Am călătorit în Europa, în oraşele Europei din vest, din nord-vest şi m-am enervat. Adică m-am enervat cumva pe noi. Cred că putem mai mult. Am văzut că suntem în urmă şi nu din cauza noastră, a cetăţenilor, în special din cauza administraţiei locale care nu este în stare să vadă de propriul buzunar. Am acumulat această frustrare, dacă vreţi, am ţinut-o, s-a acumulat din ce în ce mai mult, până anul ăsta când am zis: ok, trebuie să mă implic şi eu, să fac mai mult.

Deci sunteţi nervos, aveţi o frustrare, de ce v-a luat atâta timp să faceţi acest pas?

Nu sunt nervos, eu sunt un tip relaxat, de obicei. De ce mi-a luat atâtat timp? Eu nu sunt de acord ca oamenii să-şi înceapă din prima cariera politică, adică am 20 de ani şi mă pun eu acolo în frunte şi-i conduc pe ceilalţi. Cred că oamenii, înainte să meargă către politică, să capete ceva experienţă, să demonstreze că pot, că pot construi ceva şi pot să lucreze în multe echipe şi că pot să fie lideri, dacă vreţi, după care să vină cu pretenţii. Acum la 38 de ani mă simt mai pregătit, mă simt în forţă şi acum este momentul să face acest pas.

Bani aveţi? Pentru că politica înseamnă şi bani.

Bani...majoritatea candidaţilor cu care o să mă lupt or să fie politicieni goi pe dinăuntru, care vor învăţa o poezie. Eu ştiu foarte multe despre administraţie în general, despre administraţie locală prin munca mea. Din zona asta vin. Eu o să mă bat nu cu candidaţi ci cu bani, o să mă bat cu banii lor, cu bugetele lor. Vă zic sincer, nu am bani.

Câţi bani aveţi pe card astăzi?

Câţi bani am pe card...? Nu ştiu, e o întrebare foarte intimă, nu ştiu dacă dă bine să răspund la asemenea întrebare. Nu mi-a pus nimeni vreodată atât de directă, câţi bani am pe card. Dacă nu mă înşel, şi acum să mă scuze soţia că vin cu această informaţie intimă în public, probabil că undeva în jur de vreo 3.000 de lei.

Citeşte continuarea pe gândul.info

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici