Video Întâlnirea Iohannis-Cameron. Premierul britanic: Susţinem libera circulaţie, dar trebuie să rezolvăm presiunea pe care o pun migranţii/Şeful statului: Locul Marii Britanii este clar în UE - FOTO, VIDEO

Premierul britanic, David Cameron, a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că Marea Britanie susţine principiul liberei circulaţii în UE, dar libertatea de mişcare a dus la "presiune" pe serviciile publice, aceasta fiind o temă importantă în solicitările sale de reformare a Uniunii Europene. La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la finalul discuţiilor cu şeful Executivului de la Londra, că este prima vizită a unui premier britanic în România în ultimii 16 ani, arătând că ”locul Marii Britanii este clar în UE”.

5643 afișări

David Cameron a făcut aceste afirmaţii într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Premierul britanic a spus că românii "aduc o contribuţie valoroasă în Marea Britanie în foarte multe domenii" şi că nu se opune principiului liberei circulaţii, care este unul "de bază" în Uniunea Europeană, însă ţara sa este afectată de valul foarte mare de oameni.

"Susţin principiul liberei circulaţii, (...) dar nu am crezut niciodată că această libertate de mişcare va aduce atâţia oameni şi trebuie să rezolvăm toată această presiune care se exercită pe serviciile noastre publice. Migraţia netă în Marea Britanie ajunge la 300.000 de oameni pe an şi nu este sustenabil, deci trebuie neapărat să găsim modalităţi să rezolvăm această situaţie", a spus premierul britanic.

Subiectul imigranţilor români a fost ridicat şi de Klaus Iohannis. "Trebuie subliniat faptul că cea mai mare parte a cetăţenilor români sunt foarte bine integraţi şi contribuie prin taxe şi impozitele pe care le plătesc la economia Marii Britanii", a spus acesta.

Pe de altă parte, David Cameron a precizat că problema migraţiei în interiorul Marii Britanii este una din temele cele mai importante de discuţie în privinţa reformelor pe care le cere în interiorul UE, în condiţiile dezbaterilor privind ieşirea din Uniunea Europeană

"Am discutat şi cum putem să reformăm Uniunea Europeană ca să o facem mai competitivă şi să rezolvăm îngrijorările poporului britanic cu privire la acest lucru. Marea Britanie este un membru important, un contributor net la Uniunea Europeană. Vreau ca Marea Britanie să rămână într-o Uniune Europeană reformată, de aceea doresc reforme importante care să rezolve îngrijorările poporului britanic. Aşa cum a spus şi preşedintele Consiliului European, facem progrese, dar recunosc că în anumite domenii sunt mai dificile, mai ales în ceea ce priveşte reformele privind bunăstarea", a mai spus Cameron.

Premierul Marii Britanii a afirmat că aceste subiecte vor fi discutate la Consiliul European de săptămâna viitoare şi speră că se vor găsi soluţii pentru fiecare domeniu. "UE a arătat şi înainte că are flexibilitatea de a răspunde la îngrijorările statelor membre şi acum trebuie să facă din nou acest lucru", a adăugat David Cameron.

Klaus Iohannis şi-a exprimat, la rândul său, speranţa că toate aceste subiecte vor fi rezolvate. "În opinia noastră, locul Marii Britanii este clar în familia europeană. UE este mai puternică cu Marea Britanie în interiorul ei şi Marea Britanie este mai puternică în interiorul UE", a subliniat şeful statului.

În privinţa relaţiilor dintre Marea Britanie şi România, premierul britanic a subliniat parteneriatul din Uniunea Europeană şi NATO, dar şi în privinţa schimburilor comerciale.

"Schimburile noastre comerciale s-au ridicat, anul trecut, la 3,5 miliarde de euro. Suntem, de asemenea, parteneri energetici şi sprijinim necesitatea de a consolida securitatea energetică în Europa. Astăzi am discutat despre cum putem să consolidăm cooperarea noastră pe mai departe, în apărare, pe migraţie şi în reforma UE", a spus Cameron, la finalul întâlnirii de aproape o oră cu preşedintele Klaus Iohannis.

David Cameron a salutat şi iniţiativa României de a aloca 2% din PIB Apărării, la fel cum face şi Marea Britanie, şi a subliniat parteneriatele militare dintre cele două ţări.

În privinţa dosarului migraţiei din Orientul Mijlociu şi Africa, David Cameron şi Klaus Iohannis au avut opinii similare, vorbind despre necesitarea rezolvării cauzelor crizei, în special prin eradicarea sărăciei şi a conflictelor din aceste zone.

"Am reiterat poziţia României conform căreia obiectivul prioritar al acţiunilor comune la nivel european trebuie să fie abordarea cauzelor profunde ale fenomenului migraţiei. Dialogul cu ţările de origine şi de tranzit trebuie intensificat, iar deciziile deja luate trebuie puse puse în aplicare cât mai repede cu putinţă", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis, după întrevederea cu Cameron: Locul Marii Britanii este clar în Uniunea Europeană

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul discuţiilor cu David Cameron, că este prima vizită a unui premier britanic în România în ultimii 16 ani, arătând că a discutat cu acesta şi despre renegocierea relaţiei Marea Britanie- Uniunea Europeană şi că ”locul Marii Britanii este clar în UE”.

”Sunt bucuros că îl avem invitat pe domnul David Cameron. Este pentru prima dată după 16 ani când un premier al Marii Britanii vine la Bucureşti”, a afirmat Klaus Iohannis, la finalul întrevederii cu premierul Marii Britanii.

Preşedintele Iohannis a spus că în discuţiile cu premierul britanic a fost propusă aprofundarea parteneriatului dintre cele două state, apreciind că ”dimensiunea militară şi de securitate” joacă un rol major, mai ales pe fondul actual de securitate, marcat de provocări, în ultima perioadă.

Klaus Iohannis a mai spus că o temă importantă a discuţiilor cu premierul David Cameron a fost renegocierea relaţiei Marea Britanie-Uniunea Europeană.

”Am arătat că locul Marii Britanii este clar în Uniunea Europeană. Uniunea Europeană este mai puternică cu Marea Britanie în interiorul ei, iar Marea Britanie este mai puternică în cadrul Uniunii Europene. Ne dorm găsirea unor soluţii care să conducă, în cadrul referendumului din Marea Britanie, la un vot favorabil, de menţinere a statutului Marii Britanii de membră a Uniunii Europene”, a adăugat Iohannis.

Iohannis i-a mulţumit lui Cameron pentru sprijinul acordat de Marea Britanie la tragedia Colectiv

Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit, miercuri, premierului britanic David Cameron pentru sprijinul acordat de Marea Britanie după tragedia din clubul Colectiv, când mulţi răniţi au fost transportanţi şi îngrijiţi în spitale din Regatul Unit.

"Am mulţumit premierului Cameron pentru sprijinul pe care ţara sa ni l-a oferit în gestionarea urmărilor tragediei de la Colectiv prin preluarea de răniţi în spitalele din Regatul Unit. A fost un gest de solidaritate pentru care suntem recunoscători", a spus Klaus Iohannis, în declaraţia comună susţinută alături de David Cameron, la Palatul Cotroceni.

Şi premierul britanic s-a referit, în declaraţia sa, la tragedia din clubul Colectiv.

"Am conlucrat în faţa ameninţărilor şi pericolelor, mai ales în ajutarea victimelor de la clubul Colectiv, din octombrie", a afirmat David Cameron, vorbind despre relaţiile foarte bune dintre Marea Britanie şi România.

De altfel, înainte de a ajunge la Palatul Cotroceni premierul marii Britanii, David Cameron, s-a oprit la clubul Colectiv, unde a depus o coroană de flori şi a aprins o lumânare.

Premierul britanic David Cameron se află în prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu iniţiat în contextul negocierilor pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, dar şi pe fondul crizei imigranţilor şi al riscurilor teroriste.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici