Video INTERVIU: Anastase: Nu mi-e teamă de demisie; într-o săptămână se poate debloca activitatea Camerei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că nu se teme de demisie, crede că într-o săptămână ar putea fi deblocată activitatea Camerei, spune că îşi reproşează sinceritatea şi se declară o admiratoare a lui Madeleine Albright şi Margaret Thatcher.

163 afișări

Reporter: Aţi spus că dumneavoastră v-aţi făcut datoria ca preşedinte al Camerei Deputaţilor. Să înţelegem din asta că nu v-aţi gândit la demisie sau că acest lucru nu este un obiect de negociat?

Roberta Anastase: Vreau să înţelegeţi un lucru: orice om politic ia în calcul absolut toate posibilităţile. În acelaşi timp, eu cred că demisia este un gest de onoare pe care orice om politic trebuie să-l ia în considerare în orice moment al carierei lui.

Pentru mine, din acest punct de vedere, acest gest nu este un gest de care să-mi fie teamă. În niciun moment. Am venit la conducerea Camerei Deputaţilor într-o echipă, cu colegii mei din PDL. Împreună cu ei am luat anumite decizii şi împreună cu ei am pornit la un drum foarte greu. Împreună cu ei vom lua orice fel de decizie este necesară. Din punctul meu de vedere, nu există niciun fel de barieră. Nu accept şi este absolut incorect acest tip de şantaj, pe care să-l facă oameni care nu vin la plen, nu-şi îndeplinesc îndatoririle pe care le au şi încalcă permanent Regulamentul acestei instituţii. Înţeleg să discut orice cu colegii mei şi împreună să luăm acele decizii care sunt importante pentru România.

Reporter: Faptul că ei vă cer demisia şi condiţionează de acest lucru revenirea lucrările Camerei este din punctul dumneavoastră de vedere un şantaj? Să înţelegem asta?

Roberta Anastase: Da, şi un gest de laşitate.

Reporter: Din partea PNL şi a PSD?

Roberta Anastase: Evident. Este un gest de laşitate pentru că nu poţi, când stai pe masă cu subiecte de interes naţional, în continuare să încerci să te ascunzi în spatele unui pretext care este absolut străveziu. Toată lumea realizează că este doar un pretext pentru a nu veni la lucrări. Pentru a nu-şi asuma responsabilitatea de a nu bloca. Nimeni nu le cere să susţină, ceea ce le cerem este să nu blocheze. Noi ne-am asumat să facem reformele pentru România, noi ne-am asumat să scoatem România din criză. E crucea pe care o ducem şi o ducem până la capăt.

Uitaţi-vă la acest guvern care a fost practic atacat zi de zi, ceas de ceas, uitaţi-vă la toate instituţiile statului care permanent sunt atacate, pentru că nişte lideri politici consideră că haosul este poate un mediu propice pentru a câştiga voturi. Eu pot să înţeleg atitudinea unor oameni politici care au dificultăţi. Gândiţi-vă că dumnealor au început de nenumărate ori să dărâme Guvernul, au vorbit despre suspendarea preşedintelui, încearcă acum să genereze schimbarea preşedintelui Camerei. Sunt oameni care au înregistrat eşec după eşec şi ei încearcă să obţină o victorie care să-i recredibilizeze în rândul propriilor lor partide. Gesturile acestea nu sunt gesturi reponsabile. Noi trebuie să înţelegem că e nevoie de un moment al dialogului, un moment măcar şi pe o perioadă bine definită de timp, să înţelegem că România are nevoie în momentul ăsta de altceva.

Reporter: A circulat o informaţie potrivit căreia doamna Sulfina Barbu ar urma să vă înlocuiască pe dumneavoastră? Cât este zvon, cât este realitate?

Roberta Anastase: Eu cred că colega mea Sulfina Barbu a fost destul de clară în declaraţia pe care a făcut-o. Nu am avut o discuţie de genul acesta în interiorul PDL.

Reporter: Nici cu domnul preşedinte?

Roberta Anastase: Evident.

Rep: Ce aţi discutat cu domnul Traian Băsescu aseară (marţi seară - n.r.)? O strategie a PDL? Cum vedeţi deblocarea situaţiei?

Roberta Anastase: A fost discuţie cu preşedintele partidului, primul-ministru, preşedintele Camerei şi principalii lideri ai partidului de guvernământ discutând despre calendarul pe care trebuie să-l respectăm pentru ca acordurile noastre de finanţare să poată fi respectate. Despre asta am vorbit ieri şi discuţiile au fost pe marginea legii pensiilor, legii salarizării unitare şi a bugetului de stat.

Reporter: Cum vedeţi deblocarea situaţiei? În continuare opoziţia refuză să participe la lucrări, preşedintele a propus acest moratoriu care, deocamdată, nu este acceptat de opoziţie. Dumneavoastră, ca om politic, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, cum vedeţi soluţionarea acestei situaţii?

Roberta Anastase: Eu cred că numai prin înţelepciune şi dialog putem să depăşim un astfel de moment, dând la o parte perdelele de fum, explicaţiile, pretextele, acestea sunt lucruri de suprafaţă, lucruri pe care orice om le vede şi, atunci, eu cred că e nevoie de mai multă înţelepciune şi de o deschidere către dialog. Noi, cei din PDL, avem absolut toată deschiderea. Eu, personal, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, am avut şi am absolut deschidere către soluţii raţionale care să ne ajute să luăm deciziile pentru români. Sigur, după aia poate să continue orice fel de bătălie politică. Nu asta e problema. Nu cred că românii aşteaptă de la noi, în momentul acesta, decât un moment de responsabilitate.

Reporter: Cum se poate realiza acest lucru?

Roberta Anastase: Pornind de la acelaşi acord, care este practic consfinţit de toţi liderii de grup şi blocat politic la nivelul a doi lideri de partid.

Reporter: Ce sunteţi dispusă să negociaţi?

Roberta Anastase: Permanent, în toată această perioadă, am avut întreaga deschidere să fac concesii. Nu persoana mea este importantă aici şi nici nivelul concesiilor. Important în schimb este să înţelegem dialogul, să înţelegem momentul prin care trece România şi să înţelegem că e nevoie să luăm anumite decizii care sunt importante.

Reporter: Dacă conducerea partidului ar veni şi ar spune că demisia dumneavoastră ar rezolva această situaţie, aţi fi dispusă să acceptaţi?

Roberta Anastase: V-am spus, orice discuţie din echipa din care eu fac parte, pentru mine este de abordat în orice fel.

Reporter: Aveţi vreun lucru pe care vi-l reproşaţi pentru situaţia în care s-a ajuns? Acum, văzând în urmă ce s-a întâmplat, aţi face altfel?

Roberta Anastase: Mi-e foarte greu să vă răspund la această întrebare. Şi asta pentru că sunt om politic care de-a lungul carierei mele politice întotdeauna am fost şi onest şi deschis. Îmi reproşez poate, pe de o parte, poate prea mare sinceritate pe care am manifestat-o, îmi reproşez, dar nu o abandonez. Şi în acelaşi timp cred că lucrurile în viaţa unui om politic trebuie luate aşa cum sunt. Există momente dificile, există momente tensionate, cred că cel mai important lucru este să ai înţelepciune şi puterea de a le depăşi.

Reporter: Ca să lămurim acest subiect cu demisia care a făcut atâtea valuri în ultima perioadă, să înţelegem că, dacă partidul v-ar cere, v-aţi da demisia?

Roberta Anastase: Discuţiile acestea, aşa cum v-am explicat, sunt discuţii în interiorul echipei din care fac parte. Nu sunt discuţii şi nu sunt discuţii de purtat cu lideri politici ai altor partide. Repet, fac parte dintr-o echipă care şi-a asumat o misiune foarte grea. Eu ştiu că aceşti lideri politici nu se opresc aici. Eu ştiu că aceasta este doar prima victorie aparent uşor de obţinut din partea lor. Din păcate, sunt oameni care nu au cuvânt, sunt oameni care de fiecare dată şi-au încălcat cuvântul dat şi în acelaşi timp obiectivul lor nu este cel legat de acest moment. Este cel legat de toate etapele pe care dumnealor de-a lungul timpului le-au enunţat, de demitere a Guvernului, de crearea unui haos în ţară. Nu vedeţi că nu au un alt tip de discurs? Atacă Parlamentul, atacă Guvernul, atacă preşedintele, atacă justiţia. Nu poţi ca om politic să fii credibil când demersul tău este înspre a dărâma lucruri şi nu în spre a construi. Sigur, e opţiunea dumnealor.

Reporter: Dar trebuie să faceţi în aşa fel ca lucrurile în Parlament să funcţioneze.

Roberta Anastase: Tocmai de aceea făceam apel la înţelepciune, pentru că am văzut că există capacitate de dialog în interiorul acestor partide. Tocmai pentru că am ajuns la un punct de consens. Noi am făcut paşi concreţi. Aceşti paşi concreţi au fost blocaţi la un moment dat dintr-o raţiune pur politicianistă.

Reporter: Bun, cum depăşiţi?

Roberta Anastase: Prin dialog.

Reporter: Cu cine?

Roberta Anastase: Cu cei care doresc să facă acest lucru. Uşa este deschisă.

Reporter: Uşa este deschisă de multă vreme, ei nu vin pe această uşă?

Roberta Anastase: Nu, au venit. Aici este informaţia incorectă. Au venit, au discutat. Permanent purtăm aceste discuţii. Vă spun că apreciez onestitatea liderilor parlamentarilor din PSD şi PNL. Cred că există căi de dialog. Şi ştiu sigur că nu există bariere din partea nici unui lider care se află în coaliţia de guvernare.

Reporter: În cât timp estimaţi că situaţia din Camera Deputaţilor va fi deblocată?

Roberta Anastase: Noi lucrăm la un proiect de modificare a regulamentului pe principiile asumate. Toate acestea sunt în sensul fluidizării activităţii şi probabil că într-o săptămână vom avea acest proiect.

Reporter: Şi asta înseamnă că într-o săptămână se va găsi o soluţie pentru deblocarea situaţiei?

Roberta Anastase: Sunt convinsă de lucrurile acestea... Ceea ce încercam noi să spunem era un singur lucru, ca să existe acest dialog şi până la urmă un pas făcut înainte şi din partea liderilor opoziţiei.

CITEŞTE ÎN CONTINUARE...

Citește mai departe:

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici