Ioan Botiş ar putea candida pentru Primăria Bistriţa

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă îşi doreşte să candideze la Primăria Bistriţa, el răspunzând că dacă partidul va dori, el va candida, moment în care a fost întrerupt de Ioan Oltean care a precizat: "Vă spun eu că îşi doreşte să candideze".

129 afișări
Imaginea articolului Ioan Botiş ar putea candida pentru Primăria Bistriţa

Ioan Botiş ar putea candida pentru Primăria Bistriţa (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)

Ioan Nelu Botiş a participat, vineri, la conferinţa de presă organizată de PDL Bistriţa şi a fost întrebat de un jurnalist dacă îşi doreşte să candideze la funcţia de primar al Bistriţei.

El a răspuns că dacă partidul va dori să candideze, o va face, dacă nu, nu.

Ioan Oltean a intervenit: "Candidatul nostru la Primăria Bistriţa îl vom stabili în urma unui sondaj de opinie. Dacă în urma acestui sondaj va rezulta că cel mai bun candidat al nostru va fi Ioan Nelu Botiş, el va fi candidatul nostru la funcţia de primar al Bistriţei. În acest moment, Ioan Nelu Botiş nu este scos din cărţi. E un candidat care va fi supus unei cercetări sociologice. Vă spun eu că Ioan Nelu Botiş îşi doreşte să candideze. Încep să-mi cunosc colegii şi să ştiu ce gândesc. Vă spun eu că Ioan Nelu Botiş îşi doreşte să candideze şi, în opinia mea, nu are niciun motiv să nu candideze", a spus Ioan Oltean.

El a menţionat că PDL Bistriţa-Năsăud va decide candidatul la Primăria Bistriţa doar în urma unui sondaj de opinie.

"Vom sonda opinia publică. Dacă oamenii vor aprecia că ce a făcut Ioan Nelu Botiş este de netrecut cu vederea, nu o să candideze, dar eu cred că este un candidat care ar putea să obţină un scor electoral excelent la nivelul municipiului Bistriţa, un om care a făcut numai lucruri bune. În viaţă, mai poţi şi greşi şi poţi fi sancţionat, dar vom trăi şi vom vedea", a spus Oltean.

Întrebat dacă la şefia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud rămâne în cursă actualul preşedinte, Liviu Rusu (PDL), prezent şi el la conferinţa de presă a PDL, Oltean a răspuns doar că acum nimic nu e sigur.

"Astăzi nimic nu e sigur. Totul va fi gândit în aşa fel încât să avem garanţia că reuşim. Va fi sondaj peste tot, inclusiv la mine în colegiu dacă voi mai vrea să candidez. Totul merge prin sondaj", a declarat Ioan Oltean.

Întrebat de un jurnalist de ce nu-i lasă pe cei doi să spună ce doresc să facă, Oltean a răspuns: "Botiş şi Rusu fac ce spune partidul. Relaţia mea cu aceşti doi oameni deosebiţi e una excelentă fiindcă sunt doi oameni deosebiţi, dar dacă partidul va spune că aceasta e direcţia, aceea va fi direcţia şi pentru ei, fiindcă asta este. De multe ori trebuie să faci ce îţi cere partidul".

În august, preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, declara că fostul ministru al Muncii Ioan Nelu Botiş a fost anunţat drept candidat al PDL la Primăria Bistriţa, iar preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, ar urma să candideze pentru un nou mandat, însă situaţia s-ar putea schimba în septembrie, când se va face un sondaj de opinie.

Oltean spunea atunci că cei doi au fost anunţaţi deja drept candidaţi conducerii centrale, dar situaţia s-ar putea schimba dacă, în urma unor sondaje de opinie care se vor face în luna septembrie, va reieşi că alte persoane sunt mai bine poziţionate decât ei.

Deputatul Ioan Nelu Botiş este preşedintele PDL Bistriţa. El a ocupat, timp de câteva luni, funcţia de ministru al Muncii, dar a demisionat în urma unui scandal de presă, după ce a ieşit la iveală faptul că un ONG care avea sediul în locuinţa lui Botiş a accesat fonduri europene într-un termen foarte scurt şi că soţia sa era unul dintre angajaţii ONG-ului respectiv.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, deţine funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud. Recent, procurorii DNA au făcut o descindere la CJ şi au ridicat mai multe documente din biroul său şi al unuia dintre vicepreşedinţi, Luca Iancu (PDL), însă, deocamdată, aceştia nu au formulat nicio acuzaţie la adresa sa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici