Iohannis a lansat Dezbaterea Naţională privind Educaţia şi Cercetarea: Am convingerea că viitorul este legat de educaţie. Momentele electorale vin şi trec

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat luni, la Palatul Cotroceni, Dezbaterea Naţională privind Educaţia şi Cercetarea pentru perioada 2016-2017, declarând că problemele din sistemul de educaţie pot ţine şi de securitatea naţională şi precizând că anul 2016 ar trebui să fie anul unor reforme durabile.

Iohannis: Am convingerea că viitorul este legat de educaţie. Momentele electorale vin şi trec

"Ca profesor, am un ataşament personal faţă de acest proiect. Cunosc din interior sistemul, cu bune şi mai puţin bune, cu lipsurile lui, dar cunosc mai ales potenţialul uriaş pe care îl avem. Însă, ca preşedinte, dincolo de această experienţă personală, am asumat educaţia ca prioritate naţională din convingerea profundă că viitorul României este strâns legat de educaţie", a spus preşedintele.

Şeful statului a mai spus că, în baza atribuţiilor constituţionale, îşi propune să aducă la masă toţi factorii interesaţi de educaţie şi cercetare, urmând a fi organizate dezbateri regionale, într-o primă etapă. El a adăugat că este nevoie de o dezbatere scoasă de sub presiunea conjuncturilor sau de sub tentaţia calculelor politice. "Ştiu că în anul 2016 cea mai mare atenţie va fi îndreptată către alegeri. Este firesc, aşa se întâmplă în dinamica democraţiei. Dar momentele electorale vin şi trec, oricât de intense ori spectaculoase ar fi. În raport cu tema educaţiei, pe care toată lumea o consideră crucială, să facem aşadar ca 2016 să nu fie încă un an irosit sau încă un an de experimente şi schimbări punctuale" a mai spus Iohannis.

Şeful statului a mai declarat că în 2016 ar trebui să fie demarate reformele durabile din sistem, precizând că trebuie găsit un răspuns la mai multe probleme, invocând, printre altele numărul mare al tinerilor care nu au diplomă de bacalaureat, infrastructura şi adaptarea sistemului la piaţa muncii.

"Una dintre provocările care trebuie să ne dea tuturor de gândit este numărul foarte mare de copii care abandonează şcoala la trecerea de la gimnaziu la liceu sau care nu promovează examenul de Bacalaureat. România nu îşi poate permite ca un procent important din populaţia activă să nu deţină niciun document care să permită inserţia pe piaţa muncii şi, prin urmare, un trai decent şi un rol activ în societate. Această stare de fapt reprezintă un adevărat risc la adresa securităţii naţionale. Să ai câteva sute de mii de tineri fără diplomă de bacalaureat şi, aş spune, cu şanse aproape zero pe piaţa muncii, este o mare problemă socială, pe care trebuie să o conştientizăm în toată gravitatea ei", a mai spus şeful statului.

În ceea ce priveşte infrastructura, Iohannis a reluat şi ideea că este inadmisibil ca în România de astăzi să existe încă numeroase şcoli fără autorizaţii sanitare.

Preşedintele a mai precizat că o primă dezbatere va avea loc în martie. "Vă propun (...) să avem în vedere şi aceste subiecte - cum facem să nu mai avem o jumătate de generaţie pe drumuri, care este profilul cu care dorim să iasă un elev după fiecare nivel educaţional, cu ce set de valori şi cunoştinţe care să îi dea o şansă reală de succes, în funcţie de talentul şi capacităţile sale, nu de mediul din care provine sau de alţi factori subiectivi", a mai spus Iohannis.
 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 10 comentarii
Taguri:
IOHANNIS ,
EDUCAŢIE ,
COMENTARII
  • Tudor 16 feb 2016

    Dle Presedinte, daca chiar vreti sa va implicat :-, 1. Treceti scola din subordinea primariilor in subordinea MEN si 2.- interveniti ferm, ptr. ca plagiatele sa fie eliminate si anulate doctoratele acestora.. Propunerea dlui Curaj,pare a pasa raspundrea ministerului ...

  • andreesanu 16 feb 2016

    Revenirea la un invatamint de calitate bazat pe o TRIERE si o ERARHIZARE a valorilor pornind din scoala este un inceput al drumului de revenire a Romaniei la normalitate. Cercetarea este o tinta prea departata pentru a fi lovita cu ceea ce avem azi in dotare ca echipamente si personal ca pregatire.

  • adi 16 feb 2016

    V-ati trezit tastand ca si maimutele. Dezbatere publica pe o tema atat de importanta e binevenita. care-i problema primatelor. voi sunteti dobitocii care nu si-au luat bac-ul presupun. mickey mouse era bun pentru voi, cretinilor

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
IOAN GYURI PASCU A MURIT