Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie a patru chestori de poliţie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decrete privind încheierea raporturilor de serviciu a patru chestori de poliţie, printre care Ioan-Nicolae Căbulea, urmărit penal pentru abuz în serviciu, şi Valentin Pescari, trimis în judecată pentru luare de mită.

4194 afișări
Imaginea articolului Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie a patru chestori de poliţie

Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie a patru chestori de poliţie (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Iohannis a semnat decretul privind încheierea raporturilor de serviciu cu chestorul principal de poliţie Ioan-Nicolae Căbulea, care a fost decorat în februarie 2015 de preşedinte cu Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Ofiţer.

Căbulea, secretar de stat în MAI în 2012, a fost urmărit penal pentru abuz în serviciu în Dosarul referendumului. Ioan Nicolae Căbulea ar fi dispus în 1 august ca şef al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor să întocmească actul oficial conform căruia MAI nu-şi poate "asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente". De asemenea, în 2 august, Căbulea a semnat adresa oficială către Curtea Constituţională prin care a transmis înscrisul menţionat, "care a fost întocmit din dispoziţia sa, prin încălcarea legislaţiei în materie", potrivit procurorilor.

Preşedintele a semnat decretul pentru încetarea raporturilor de serviciu cu MAI şi pentru chestorul de poliţie Valentin Pescari, trimis în judecată de procurorii DNA în septembrie 2014 pentru luare de mită, când era şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş.

"La data de 4 octombrie 2011, inculpatul Pescari Valentin, chestor de poliţie, inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, i-a pretins inculpatului Giurgea Teodor (…) să trimită 30 de autobasculante de câte 30 de tone cu pământ rezultat din decolmatarea unui pârâu, în vederea amenajării unei parcele de teren care aparţinea chestorului de poliţie", potrivit DNA.

Chestorul principal de poliţie Lucian-Florin Guran, pentru care preşedintele a semnat decretul privind încheierea raporturilor de serviciu cu MAI, a fost decorat în februarie 2015, tot cu cu Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Ofiţer.

De asemenea, Klaus Iohannis a semnat decretul pentru încetarea raporturilor de serviciu cu MAI ale chestorului Ion Stoica, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici