Iohannis acuză PSD-ul: Intenţionat a creat o criză sanitară pentru ca la sfârşit să vină şi să critice Guvernul. A făcut harcea-parcea puţina legislaţie

  • „PSD a creat intenţionat o criză sanitară pentru ca la sfârşit să vină şi să critice Guvernul pentru măsuri care nu au putut fi luate”, a susţinut joi Iohannis.
  • „Cu un cinism inimaginabil a tras de timp, a făcut harcea-parcea puţină legislaţie pe care am avut-o pentru a gestiona această pandemie”, a spus Iohannis.
  • Iohannis: „Guvernul şi-a făcut treaba, preşedintele şi-a făcut treaba, autorităţile şi-au făcut treaba. Atunci PSD a căutat soluţii pentru PSD, nu pentru români”
  • Joi, 30 iulie, în România s-au înregistrat 1.356 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), un nou record negativ
3095 afișări

PSD a creat intenţionat o criză sanitară pentru ca la sfârşit să vină şi să critice Guvernul pentru măsuri care nu au putut fi luate, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a făcut această declaraţie în contextul în care joi s-a înregistrat un nou record de infectări cu Covid-19, după mai multe săptămâni în care numărul de bolnavi creşte în România.

PSD, nemulţumit de reuşitele guvernului PNL, a vrut să creeze o criză sanitară pentru a avea motiv să critice guvernul. PSD, intenţionat a creat o criză sanitară pentru ca la sfârşit să vină şi să critice guvernul pentru măsuri care nu au putut fi luate. Pentru PSD nu contează că mii de români s-au îmbolnăvit, că sute de români au murit. Pentru PSD a fost important să creeze o criză să aibă pentru ce critica Guvernul”, a declarat Klaus Iohannis.

El a mai spus că în starea de urgenţă, când în vestul Europei au fost multe cazuri, în România a fost epidemie, au fost decese, dar un număr foarte limitat, pandemia a fost gestionată bine de Guvern.

Iohannis a acuzat PSD că a tergiversat intrarea în vigoare a noii legi referitoare la carantină şi izolare.

„Această situaţie nu a convenit PSD. Guvernul şi-a făcut treaba, preşedintele şi-a făcut treaba, autorităţile şi-au făcut treaba. Atunci PSD a căutat soluţii pentru PSD, nu pentru români. Din păcate controlează majorităţi în Parlament, PSD cu UDMR - să nu uităm recenta fază când a încercat să dea autonomie aşa-zisei secuimi şi altele. PSD a acţionat acolo unde are încă putere, în Parlament. Au făcut harcea-parcea puţina legislaţie pe care am avut-o. Cu un cinism inimaginabil au tras de timp ca să nu apară noua legislaţie. După ce i-am criticat, PSD a fost foarte nervos şi m-a acuzat că eu caut vinovaţi. Nu, eu nu caut vinovaţi. Îi cunosc şi îi arăt cu degetul”, a mai spus şeful statului.

El a mai spus că numărul de noi cazuri de persoane infectat cu noul coronavirus reprezintă un ”nou record extrem-extrem de îngrijorător”.

Iohannis: Cei care nu respectă normele sanitare vor fi amendaţi. E momentul să fim extrem de fermi

Preşedintele Klaus Iohannis, a spus, joi, după întrevederea cu ministrul Marcel Vela şi secretarii de stat Raed Arafat şi Bogdan Despescu, că cei care nu respectă normele sanitare impuse de pandemie vor fi amendaţi, pentru că „e momentul să fim extrem de fermi şi aplicaţi”.

„Am convenit că e momentul să fim extrem de fermi, extrem de aplicaţi. Dragi români, toate studiile sociologice pe care le-am văzut arată că 90% dintre voi respectă normele, se conformează, poartă mască, păstrează distanţa. Marea majoritate dintre voi aţi înţeles că avem nevoie de disciplină. Cei care nu au înţeles vor fi amendaţi. Este obligatoriu ca toată lumea să respecte normele pentru ca noi toţi să putem stăpâni această boală, ca noi toţi să putem stăpâni această pandemie”, a spus Klaus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că e nevoie de „măsuri foarte ferme” şi cine nu le va respecta „va suporta rigorile legii”.

„Noi ştim ce avem de făcut, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pregăteste spitalele. Avem peste 800 de paturi pentru terapie intensivă. La momentul acesta, jumătate dintre acestea sunt ocupate”, a adăugat preşedintele.

Declaraţie de presă LIVETEXT:

- Avem 35 de decese de ieri până azi, 400 de persoane la terapie intensivă. Este dragi români un nou record negativ extrem, extrem de îngrijorător şi pe bună dreptate ne punem întrebarea cum de am putut să ajungem aici. Voi explică în următoarele minute, după care vor spune ce avem de gând.

- În stare de urgenţă, când în restul Europei erau mii de morţi, în România am avut epidemie şi decese, dar în număr limitat; autorităţile îşi făcuseră treaba, lucrurile au mers rezonabil de bine, medicii şi autorităţile s-au mobilizat. În ansamblu putem spue că lucrurile au mers foarte bine, până acum câteva săptămâni pandemia a fost bine gestionată.

- Dar această situaţie nu a convenit PSD-ului, preşedintele şi autorităţile şi-au făcut treaba, şi atunci PSD a căutat soluţii pentru PSD, nu pentru români. PSD controlează încă majorităţi în Parlamentul României, PSD împreună cu alţii cu care pactizează, de exemplu UDMR. Să nu uităm când au încercat să treacă pe şest o lege care să dea autonomie aşa zisei secuimi. PSD a acţionat acolo unde are încă putere în Parlament.

- A făcut harcea-parcea puţină legislaţie pe care am avut-o pentru a gestiona această pandemie. Cu un cinism inimaginabil au tras de timp că să nu apară nouă legislaţie. După ce i-am criticat aseară, PSD a fost foarte nervos şi m-a acuzat că eu caut vinovaţi. Nu, stimaţi pesedinti, nu caut vinovaţi, îi cunosc şi îi arăt cu degetul. Câteva date: pe 25 iunie, CCR stabileşte că anumite articole sunt neconstituţionale.

- În 2 iulie CCR motivează această decizie. Ajungem la 450 de cazuri. Trebuie aşteptată decizia CCR pentru că decizia şi argumentaţia să fie luate în nouă legislaţie. Pe 6 iulie Guvernul depunde nouă iniţiativa care stabileşte noi măsuri, în principal izolarea şi carantinarea. Ajungem la 18 decese, încă în zona de control. PSD începe să tragă de timp, şi această lege, care putea fi trecută urgent prin Parlament, să dea Guvenrului instrumentul cu care să lucreze, se dezbate două săptămâni, timp în care bolnavii pleacă acasă, în care nu e nimeni amendat carantinat. Rezultatul îl citim.

- Legea ajunge la mine în 18 iulie, o promulg imediat şi o public. 889 de cazuri în 18 iulie. Un zidar nu poate să construiască o casă fără motar, cum un tâmplar nu poate lucra fără cuie; un Guvern nu poate să lucreze fără legi. Guvernul a rămas fără legi timp de aproape 3 săptămâni, aşa că nu a putut să gestioneze cum trebuie criză. PSD a tras de timp şi a creat această situaţie. De ce? Explicaţia e cutremurător de simplu: PSD, nemulţumit de reuşitele guvernului PNL, a vrut să creeze o criză sanitară ca să aibă motive să critice Guvernul. Pentru PSD nu contează că mii de români s-au îmbolnăvit, că sute de români au murit, pentru PSD a fost important să creeze o criză ca să aibă pentru ce critică guvernul.

- Acesta e PSD, această e explicaţia, şi vă rog să o ţineţi minte. Acum suntem în această situaţie: 1350 de pacienţi, 35 de decese, un număr în creştere de eprsoane bolnave. Suntem hotărâţi să gestionăm şi această formă nouă de criză. Ieri am avut o discuţie cu guvernantii, am avut azi o discuţie cu ministrul afacerilor interne, cu secretari de stat care se ocupă de zona Poliţiei, şi e momentul să fim foarte fermi şi aplicaţi.

- E obliatoriu că toţi să respecte legile. Ştim ce avem de făcut, internele şi ministeurl sănătăţii ştiu ce au de făcut. Departamentul de urgenţă pregăteşte spitalele. Avem paturi pentru terapie intensivă. Avem nevoie de măsuri foarte ferme. Mă bazezi pe voi, dragi români, să respectăţi acete norme, şi cine nu le respecta suportă rigorile legii. E important că împreună să tecem peste această criză sanitară reata cu cinism de un aprtid din România. Va doresc multă sănătate. 


Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi secretarul de stat Bogdan Despescu.

La finalul şedinţei, Preşedintele României a susţinut o declaraţie de presă care a putut fi urmărită pe MEDIAFAX.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici