Iohannis: Aderarea la Schengen şi drepturile românilor din Italia, pe agenda vizitei la Roma

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, înainte de plecarea în vizita oficială de două zile pe care o efectuează la Roma, că pe agenda discuţiilor cu oficialii italieni se află aderarea României la spaţiul Schengan dar şi drepturile românilor din această ţară.

651 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Aderarea la Schengen şi drepturile românilor din Italia, pe agenda vizitei la Roma

Klaus Iohannis (Imagine: Mediafax Foto)

Deplasarea în Italia continuă seria de vizite în ţări cu care România are parteneriate strategice, a precizat şeful statului, precizând că importanţa este dată de mai mutle aspecte.

El a spuscă Italia este unul dintre principalii parteneri economici ai României, făcând referire şi la existenţa în Italia a unei comunităţi româneşti foarte mari.

”Voi discuta despre modalităţile de a întări colaborarea în interiorul UE şi NATO. În acest context, voi aborda tema aderării României la spaţiul Schengen, aşa cum am făcut-o în toate capitalele europene”, a afirmat şeful statului.

El a precizat că discuţiile cu comunitatea românilor este un punct important pe agenda discuţiilor. ”Drepturile cetăţenilor românii trebuie să fie apărate, este în interesul ambelor părţi”, a spus Iohannis, menţionând că comunitatea românilor din Italia este o punte de legătură între cel două state.

Din delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita oficială fac parte consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, Cosmin Marinescu, Ion Oprişor, Andrei Muraru, Lazăr Comănescu, secretarul de stat în MAE, George Ciamba.

Soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, în însoţeşte pe preşedinte în vizita la Roma.

La ora 13.30 (ora României), la Roma, va avea loc, la Palatul Quirinale, întâmpinarea preşedintelui României de către Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

Iohannis va avea convorbiri cu omologul său italian, urmate de un dejun oferit de Preşedintele Republicii Italiene în onoarea preşedintelui României.

După convorbirile cu preşedintele Italiei, la ora 16.30 (ora României), la Palatul Giustiniani, şeful statului va avea convorbiri cu Preşedintele Senatului, Pietro Grasso.

Întâlnirea cu reprezentanţii diasporei va avea loc luni seara.

Astfel, preşedintele României se va întâlni, la ora 19.10 (ora României), la Palazzo della Cancelleria, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Republica Italiană.
Marţi, preşedintele României se va întâlni, la ora 11.00 (ora României), la Palatul Chigi, cu preşedintele Consiliului de Miniştri, Matteo Renzi.
La ora 16.00 (ora României), la Accademia di Romania, Klaus Iohannis se va întâlni cu studenţi români din Republica Italiană.
Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Roma este cu atât mai importantă cu cât, la scrutinul din noiembrie 2014, cei mai mulţi români din diaspora care s-au prezentat la vot au fost în Italia.
Astfel, la cel de-al doilea tur de scrutin ale prezidenţialelor, în Italia s-au prezentat la urne 96.600 de români. Dintre aceştia, 85.579 (88,59%) au votat cu Klaus Iohannis. În plus, în importante oraşe italiene, Torino, Roma, Milano, au fost cozi uriaşe la secţiile de votare, la ambele tururi de scrutin, existând şi incidente din cauza imposibilităţii românilor de a-şi exercita dreptul de vot.
Datele ultimului recensământ arată că în Italia trăiesc peste 341.200 de români.
De la preluarea mandatului, în luna decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a mai avut vizite oficiale în Franţa, Germania, Polonia, Republica Moldova şi Ucraina.
O următoare vizită externă a preşedintelui României va fi, cel mai probabil în luna mai, în Spania, o altă ţară cu o comunitate importantă de români.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici