Iohannis anunţă că poziţia României în privinţa statutului Ierusalimului este neschimbată

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marţi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că poziţia României în privinţa statutului Ierusalim nu s-a schimbat, deşi Guvernul a anunţat în luna mai intenţia de a muta sediul ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

611 afișări
Imaginea articolului Iohannis anunţă că poziţia României în privinţa statutului Ierusalimului este neschimbată

Iohannis anunţă că poziţia României în privinţa statutului Ierusalimului este neschimbată

”Toate liniile mari de acţiune, menţionate şi în anii trecuţi, rămân valabile, dacă vorbim de exemplu despre Balcanii de Vest, Caucazul de sud sau despre Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, unde poziţiile noastre privind procesul de pace rămân neschimbate, inclusiv în ce priveşte statutul Ierusalimului ”, a spus Klaus Iohannis în timpul discursului ţinut cu prilejul primirii şefilor de misiuni şi a consulilor generali cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, în condiţiile în care, în luna mai, Guvernul a anunţat intenţia de a muta sediul ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, MAE elaborând un memorandum în acest sens.

El le-a cerut ambasadorilor români să acţioneze pentru consolidarea parteneriatelor şi relaţiilor strategice bilaterale, fie că este vorba de Germania, Franţa, Italia, Polonia, Turcia sau, mai nou, Japonia, fiecare cu particularităţile sale.

”Parteneriatul Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova continuă să fie pe primul plan al acţiunii noastre, care urmăreşte susţinerea reformelor şi a apropierii de Uniunea Europeană, chiar dacă nu este deloc uşor”, a adăugat şeful statului.

Citeşte şi: Şeful statului, către diplomaţi: Este inadmisibil să facem paşi înapoi în ceea ce priveşte statul de drept/ Iohannis îi trasează Guvernului Dăncilă obligaţiile cu privire la preşedinţia Consiliului UE

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici