Iohannis, critic la adresa guvernării PSD: Codul Fiscal, modificat de mai multe ori decât zile ale anului trecut. O contraperformanţă rarisimă/ Teodorovici, deranjat de abordarea şefului statului

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, din nou, guvernarea PSD, precizând că măsurile anunţate în programul de guvernare au rămas simple promisiuni. Şeful statului a spus că guvernanţii au modificat mai des Codul Fiscal decât câte zile a avut anul trecut.

1604 afișări
Imaginea articolului Iohannis, critic la adresa guvernării PSD: Codul Fiscal, modificat de mai multe ori decât zile ale anului trecut. O contraperformanţă rarisimă/ Teodorovici, deranjat de abordarea şefului statului

Iohannis: Codul Fiscal,modificat de mai multe ori decât zile ale anului trecut.O performanţă rarisimă

"România are nevoie mai mult ca oricând să revină la realism şi la dialog fundamentat, la echilibru şi responsabilitate în privinţa deciziilor. În afaceri, ca şi în politică, promisiunile trebuie să fie urmate de rezultate. Am văzut celebrul program de guvernare al PSD, unde pe hârtie apar sute de kilometri de autostradă, investiţii, dar în fapt au rămas doar promisiuni", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul şedinţei plenare a Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Şeful statului a reproşat că Guvernul a modificat de sute de ori legislaţia fiscală, îngreunând astfel lucrurile pentru oamenii de afaceri.

"Nu există în acel program de guvernare vreo referire la sutele de modificări din legislaţia fiscală, care, putem spune elegant, că au afectat economia sau care au dat peste cap planurile de afaceri. Şi dacă vorbim de sutele de modificări nu este o chestiunie simbolică. Codul Fiscal a fost modificat de mai multe ori decât zile ale anului trecut, ceea ce este o contraperformanţă rarisimă şi sunt convins că aţi avut mult de lucru să rămâneţi updated", a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.

Teodorovici, către Iohannis: Sper ca noul preşedinte să aibă o altă abordare, constructivă

Oamenii importanţi din stat nu trebuie să prezinte o altă situaţie decât cea reală, în faţa companiilor cu capital străin, a spus miercuri, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Ministrul a participat la o conferinţă organziată de CD News pe tema marilor proiecte de investiţii, unde s-a referit la declaraţiile preşedintelui de la şedinţa Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

”Nu cred avem de-a face cu cea mai bună abordare, dacă vrem investiţii cu adevărat în România. Nu cred că oameni importanţi în stat trebuie să prezinte, culmea, în faţa companiilor cu capital străin, o situaţie alta decât este. Sper ca noul (viitorul - n.r) preşedinte să aibă altă abordare constructivă. O zic strict din dorinţa de a schimba lucrurile pe fond în România”, a spus Teodorovici.

Iohannis: Avem cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană. Solicit Guvermului să ia măsuri

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că mediul de afaceri a fost bulversat de măsurile hazardate ale guvernanţilor, precum "celebra OUG 114", care, potrivit şefului statului, a arătat calitatea deplorabilă a Executivului.Şeful statului a subliniat că România are cea mai mare rată a inflaţiei din UE.

"Partidul de de guvernământ a neglijat total investiţiile în favoarea unei politici a efectelor pe termen scurt, ceea ce ne va costa pe toţi în viitor. În ultima perioadă, mediul de afaceri a fost bulversat prin măsuri hazardate şi intempestive prin accidente de decizie precum renumita OUG 114, care arată calitatea deplorabilă a guvernării actuale. Investitorii şi angajatorii privaţi resimt acut nevoia României de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii. Nu mă refer doar la autostrăzi, ci la tot ce înseamnă un standard de viaţă modern pentru cetăţeni, spitale, şcoli, căi ferate, aeroporturi, infrastructrură energetică şi de utilităţi publice, infrastructură digitală şi de formare în privinţa industriilor viitorului, chestiune mult discutată şi, în principiu, total neglijată", a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului a reiterat criticile aduse guvernării pentru încercarea de a subordona istemul judiciar.

"În schimb, guvernele care s-au perindat în ultimii ani au avut o singură mare grijă, să lupte cu justiţia şi să şi-o subordoneze. Şi pentru a-şi rezolva această problemă, au sacrificat pur şi simpu dezvoltarea României pe termen lung. Cea mai elocventă dovadă, care demonstrează indiferenţa faţă de nevoile reale ale românilor, este neglijarea investiţiilor din fondurile europene, care sunt la dispoziţia noastră. Este adevărat, beneficiem de rate record, de creştere economică, dar aş spune că aceasta este creşterea care amăgeşte. La nivelul economiei, se resimte acumularea de deficite şi dezechilibre, indiferent că ne referim la piaţa muncii, la buget, la deficitul comercial sau deficitul contului curent. De exemplu, deficitul comercial şi cel de cont curent plasează România pe contrasensul evoluţiilor regionale, de vreme ce ţărle din regiune înregistrează excedente", a completat preşedintele.

Klaus Iohannis a arătat că românii simt efectele volatilităţii şi ale incertitudinii în cursul de schimb şi în creşterea preţurilor, având în vedere că România a ajuns la cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană.

"În plus, apetitul tot mai crescut al Guvernului pentru împrumuturi ne-a condus la cel mai ridicat cost al finanţării guvernamentale din întreaga Uniune Europeană. Politica bazată pe împrumuturi pe termen lung pentru a finanţa cheltuieli curente nu face altceva decât să transfere în viitor nota de plată a unei guvernări dezastruoase. Vă amintiţi faptul că am retrimis bugetul spre reexaminare în Parlament. Iată că, între timp, vulnerabilităţile se adâncesc – vedeţi, de exemplu, situaţia bugetară la nivelul administraţiilor publice, care încep să explice cum stau problemele. Solicit Guvernului să ia măsuri de consolidare rapidă a finanţelor publice şi a colectării veniturilor bugetare", a conchis şeful statului. 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici