Iohannis critică în presa turcă ingerinţele Rusiei în Ucraina şi Siria şi spune că România şi Turcia vor stabilitate

Preşedintele Klaus Iohannis denunţă, într-un interviu acordat presei turce, ingerinţele Rusiei în Ucraina şi în Siria, afirmând că România şi Turcia au obiectivul comun de a asigura stabilitatea şi securitatea în regiunea Mării Negre.

1844 afișări
Imaginea articolului Iohannis critică în presa turcă ingerinţele Rusiei în Ucraina şi Siria şi spune că România şi Turcia vor stabilitate

Klaus Iohannis (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"România şi Turcia au obiectivul comun de suplimentare a contribuţiilor pentru garantarea securităţii şi stabilităţii regionale. Prin urmare, dialogul nostru în materie de securitate este intens, în căutarea soluţiilor pentru atingerea acestui obiectiv", a declarat Klaus Iohannis într-un interviu acordat agenţiei turce Anadolu.

Iohannis, aflat în vizită de stat în Turcia, a atras atenţia că există ameninţări regionale.

"Securitatea în regiunea Mării Negre a fost afectată recent de o atitudine de indiferenţă faţă de reglementările internaţionale prin ignorarea aranjamentelor şi angajamentelor de securitate la nivel european şi prin acţiuni constante de suplimentare a capacităţilor militare", a spus Iohannis, afirmând că aşteaptă de la summitul NATO programat în iulie la Varşovia măsuri pentru consolidarea securităţii maritime în zona Mării Negre.

"În Est, am asistat la anexarea ilegală a regiunii Crimeea şi la consolidarea în mod constant a capabilităţilor militare, cu scopul extinderii puterii în regiune şi mai departe, cum s-a întâmplat în Siria", a precizat preşedintele României.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în 2014, după revoltele care au condus la înlăturarea de la putere a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici. În octombrie 2015, Rusia a iniţiat operaţiuni militare în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici