Iohannis: Dacă n-ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu ai nici la Cotroceni

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a spus sâmbătă, la mitingul de lansare a candidaturii sale, că cei de la putere au dezamăgit, el arătând totodată că “dacă nu ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu o să crezi în nimic şi nu ai valori nici la Palatul Cotroceni”.

389 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Dacă n-ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu ai nici la Cotroceni

Iohannis: Dacă n-ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu ai nici la Cotroceni (Imagine: Shutterstock)

“Cei de aici ne-au demonstrat că nu le pasă de oameni şi că nu au rezultate, au dezamăgit, dacă ai nişte valori, le ai oriunde, dacă nu ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu o să ai valori şi nu o să crezi în nimic nici când eşti la Palatul Cotroceni”, a spus Iohannis, la mitingul desfăşurat în Piaţa Victoriei, în faţa clădirii Guvernului.

El a mai spus că cei care conduc au “o lipsă de viziune” şi se iroseşte potenţialul cu subiecte mărunte, care nu au legătură cu viaţa reală.

“Lipsa de viziune a celor care ne conduc, ne irosim potenţialul în subiecte mărunte care nu au legătură cu viaţa reală”, a adăugat Iohannis.

Klaus Iohannis a arătat că este convins că în acest moment sunt oameni şi televiziuni care nu se gândesc decât cum să-l atace.

“Sunt convins că în acest moment sunt oameni şi televiziuni care nu se gândesc decât cum să mă atace, sunt televiziuni care nu ştiu ce poveste să mai inventeze despre mine, ce diversiuni să mai arunce pe piaţă”, a mai spus Iohannis, arătând că aceste lucruri nu îl interesează, nu îl afectează şi nu îl vor opri.

El a arătat că este un om al faptelor, nu al vorbelor goale.

“A venit vremea faptelor, mă cunoaşteţi, eu sunt un om al faptelor, nu al vorbelor goale, un om al promisiunilor onorate, nu al scandalului şi spectacolului, sunt un om care construieşte nu care distruge. Viziunea mea ca preşedinte poate fi simplă: România lucrului bine făcut”, a adăugat Iohannis.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici