Iohannis: Dacă voi fi ales preşedinte, voi susţine creşterea bugetului Apărării

Candidatul ACL la funcţia de preşedinte al României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că va susţine creşterea bugetului Apărării, el arătând că ţinta întregii clase politice trebuie să fie asigurarea constantă a unei finanţări anuale de 2% din PIB pentru acest domeniu.

739 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Dacă voi fi ales preşedinte, voi susţine creşterea bugetului Apărării

Iohannis: Dacă voi fi ales preşedinte, voi susţine creşterea bugetului Apărării (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

“Dacă voi fi ales preşedinte al României, voi susţine creşterea bugetului apărării. Consider că ţinta întregii clase politice trebuie să fie asigurarea constantă a unei finanţări anuale de 2% din PIB”, a spus Iohannis.

El a menţionat că Armata României are multe nevoi, ca urmare a subfinanţării din ultimii ani şi a subliniat că, în acest context regional dificil, trebuie făcut un efort asumat de întreaga clasă politică pentru a îmbunătăţi înzestrarea militarilor şi calitatea vieţii acestora.

TITLURILE ZILEI

Potrivit lui Iohannis, majorarea bugetului pentru Apărare va reprezenta şi o oportunitate de parteneriat tehnologic între firmele româneşti din industria de apărare şi companiile europene şi americane, va însemna noi locuri de muncă şi va contribui şi la întărirea dimensiunii economice, nu doar la cea militară, a parteneriatului strategic dintre România şi SUA.

Iohannis a mai spus că, în calitate de preşedinte al României, va fi garantul continuării marilor direcţii de politică̆ externă şi de securitate a ţării care au reprezentat, în opinia sa, o veritabilă sursă de occidentalizare a României în ultimii 20 de ani.

El s-a referit, în acest sens, la aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA, creşterea rolului şi a “greutăţii” României în NATO si UE, dar şi la eforturile ce trebuie să fie consistente pentru a întări, pe zona noastră, instituţiile cu semnificaţie în securitatea natională.

“Cred cu tărie că parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, alături de calitatea de membru al NATO şi al Uniunii Europene, reprezintă pentru România elementul fundamental al politicii noastre externe şi de securitate”, a spus Iohannis.

El a mai arătat, în contextul în care a vorbit despre criza din Ucraina, că trebuie ca SUA şi România să arăte împreună că spiritul Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic este la fel de puternic şi că nimeni nu poate reînvia politica sferelor de influenţă sau redesena graniţele.

“Criza din Ucraina, care aduce conflictul la graniţele de răsărit ale NATO şi UE, trebuie să determine o schimbare de optică la nivelul Europei şi să crească solidaritatea transatlantică”, a menţionat Iohannis.

El a mai arătat că, în calitate de preşedinte al României, va pleda pentru o abordare pro-activă la nivelul NATO, aptă să susţină interesele României în Alianţă şi va fi garantul respectării tuturor angajamentelor asumate în cadrul NATO.

“Spre exemplu, susţinerea proiectului anti-rachetă al NATO va rămâne o prioritate pentru România. Participarea noastră la componenta europeană a sistemului american anti-rachetă, ce va deveni parte a sistemului similar aliat, relevă interesul nostru faţă de dezvoltarea unor asemenea capabilităţi”, a subliniat Iohannis.

El a mai spus că nu va accepta, ca preşedinte, ca România să continue să facă aşa-zise economii la buget refuzând sau amânând ocuparea unor posturi care asigură reprezentarea ţării în structurile NATO.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici