Iohannis, după întâlnirea cu Erdogan: Răspunsul nostru trebuie să fie unul comun şi ferm la acest val de atentate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său turc, la Ankara, că este necesar un răspuns comun şi ferm la valul de atentate din ultimele luni, subliniind că i-a transmis condoleanţe preşedintelui turc.

1011 afișări
Imaginea articolului Iohannis, după întâlnirea cu Erdogan: Răspunsul nostru trebuie să fie unul comun şi ferm la acest val de atentate

Iohannis, după întâlnirea cu Erdogan: Răspunsul nostru trebuie să fie unul comun şi ferm la acest val de atentate

"I-am transmis omologului meu condoleanţe pentru victimele atentatelor din ultimele luni. Răspunsul nostru trebuie să fie unul comun şi ferm la acest val de atentate, pe care le condamn cu fermitate", a declarat Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu Recep Tayyip Erdogan.

Cei doi preşedinţi au avut convorbiri tète-a-tète la Palatul Prezidenţial de la Ankara, anterior declaraţiilor, în cadrul cărora au abordat şi temele majore de pe agenda europeană: migraţia şi terorismul. În acest context, preşedintele Iohannis a afirmat că Turcia este "un partener important" în identificarea răspunsului la o parte importantă a acestor chestiuni.

"Turcia, în calitate de ţară care găzduieşte pe teritoriul său un număr foarte mare de refugiaţi, joacă un rol cheie în soluţionarea actualei crize, atât din punct de vedere umanitar, cât şi al controlului fluxului migraţiei şi al combaterii reţelelor de trafic de persoane", a declarat Iohannis.

De asemenea, Klaus Iohannis a salutat înţelegerea la care s-a ajuns săptămâna trecută la Consiliul European.

"În acest sens, am salutat înţelegerea la care s-a ajuns săptămâna trecută la Consiliul European şi sper că aceasta va contribui la reducerea semnificativă sau chiar la stoparea fluxului de migranţi ilegali care pătrund din Turcia în Uniunea Europeană. România a fost un susţinător puternic pentru ajungerea la această înţelegere", a declarat preşedintele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici