Iohannis: Nu voi rămâne un simplu spectator în cazul numirilor în Justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni, în Parlament, că se va implica în procesul de numire a noului procuror general şi a conducerii DNA, ÎCCJ şi CSM, în virtutea atribuţiilor care îi revin, şi că nu va fi "un simplu spectator".

1642 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Nu voi rămâne un simplu spectator în cazul numirilor în Justiţie

Iohannis: Nu voi rămâne un simplu spectator în cazul numirilor în Justiţie (Imagine: Codrin Prisecaru / Mediafax Foto)

"În ceea ce mă priveşte, ca preşedinte, nu voi fi un simplu spectator în acest proces şi nu mă voi limita la un rol formal. Voi acţiona, în virtutea atribuţiilor care îmi revin, pentru a mă asigura că parcursul pe care România a pornit în ceea ce priveşte întărirea statului de drept, independenţa justiţiei şi lupta anticorupţie este ferm continuat şi că sunt respectate cerinţele de profesionalism şi integritate", a delclarat preşedintele în faţa plenului reunit al celor două Camere.

De asemenea, preşedintele a mai spus că speră la o competiţie serioasă şi o dezbatere aşezată, în care să primeze valoarea, performanţa şi onestitatea într-un "moment de inflexiune important pentru sistemul judiciar".

În ceea ce priveşte alegerile pentru conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, Iohannis a spus că este important "să fie departe de zona politicului".

"Cred că este important pentru soliditatea democraţiei româneşti şi a statului de drept ca alegerile pentru CSM să fie departe de zona politicului şi să fie păstrate strict în sfera reprezentării profesionale a magistraţilor în propriul for de conducere şi organ disciplinar", a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici